„Foarte mult mi-ași dori să aibă dreptate cei care, ajungând cu lectura până aici, vor considera că am fost prea dur, prea categoric, prea unilateral. Dar și mai mult aș vrea ca acest dangăt de clopot să fie auzit...”
---

...Soțul se întoarce seara acasă după lucru și soția îl bucură cu noutatea: „Vom avea un bebeluș. Sunt însărcinată”. Soțul impasibil: „Felicitări. Sunt obosit. Vreau să mănânc”...

Până soția îi pregătește cina, soțul deschide smartfonul pentru a vedea ceva noutăți. După cină, sub pretextul că e obosit, se retrage în dormitor și deschide din nou smartfonul... Soția spală vasele și se aciuează lângă soț, deschizând propriul smartfon. Niciun cuvânt.

Apoi se scurg 9 luni în așteptarea bebelușului. Soția își face lucrul la serviciu și acasă mecanic, așteptând să se elibereze ca să mai converseze cu prietenii virtuali pe rețelele de socializare. Nu are când discuta cu bebelușul din burtica sa. Nu dă nicio importanță bătăilor bebelușului din burtică care cere mângâiere și cuvinte duioase. Soțul e mai mult la lucru. Vine acasă, cinează și sub motivul că e obosit se închide în dormitor pentru a conversa cu prietenii virtuali. Viața merge înainte. Ambii soți își obțin plăcerea din relațiile cu prietenii virtuali.

Iată că se naște copilul, desigur, într-o clinică privată. Mai puțină durere. Prietenii virtuali o sfătuiesc să nu hrănească copilul la piept, să treacă la dietă pentru a-și reface trupul după naștere.

Copilul are jumate de an, au trecut durerile din burtica lui cât s-a adaptat la laptele artificial, copilul e treaz, cere atenție, dar mămica e ocupată cu treburile casnice și pentru a-l liniști îi pune în față smartfonul cu un film de animație... Copilul curios se uită în smartfon și totul îi e interesant și plăcut...

Totul se transformă într-o deprindere. Copilul permanent cere smartfonul cu desene animate, în casă, la plimbare, în ospeție. Mămica înțelege că e nevoie de un al doilea smartfon pentru ea, pentru a conversa cu prietenii virtuali. Ea nu are timp și nici dorință de a comunica cu feciorașul. Nici feciorașul nu are necesitate de îmbrățișările duioase ale mamei sale. Fiecare își primește plăcerea și confortul din smartfon.

Așa au trecut anii copilăriei preșcolare...

În relația dintre soți nu s-a schimbat nimic. Nu există certuri în familie, nu au nevoie să se întâlnească cu prietenii, să-și viziteze părinții. Și dacă este necesar de a-și vizita părinții sau prietenii la o zi de naștere sau un alt eveniment festiv, după câteva urări banale sau complemente false și prima masă servită, fiecare își deschide smartfonul și se adâncește în plăcerea unei reîntâlniri cu prietenii virtuali.

Iată că are 7 ani copilul

El nu a auzit vorbele duioase și mângâierile mamei sale când creștea în burtică. El nu a contemplat natura, învățând din frumusețea ei, din ciripitul păsărilor, din mireasma florilor, deoarece a fost cu ochii în smartfon. El nu a conversat suficient cu părinții acasă și cu copiii la grădiniță, așa că pentru școală nu a acumulat volumul necesar de 1500-1700 cuvinte știute. El nu a modelat cu mânuțele jucăriile, plastilina, nu a ținut creionul și nu și-a format deprinderi motorice pentru școală. El nu a fugit, nu s-a cățărat în copaci, nu s-a trântit cu copiii. El a rămas subdezvoltat fizic: nu s-a dezvoltat scheletul osos, nu s-a dezvoltat sistemul muscular, inima, plămânii. Faptul că permanent a fost cu ochii ficși în ecranul smartfonului i-ar putea provoca miopia, deoarece mușchii ochiului au rămas nedezvoltați. Singura necesitate a lui este să se așeze undeva comod și să-și deschidă smartfonul.

Iată că a devenit școlar

Părinții, din necesitate, l-au pregătit de școală, unde el se va afla 4 ani, poate 9 sau chiar 12. Însă pentru corpul lui fizic subdezvoltat ghiozdanul s-a dovedit prea greu. În clasă el este cuminte, timid, nu-și cunoaște foștii colegi din grădiniță și nu are necesitate de a se împrieteni cu alți copiii din clasă. Îi vine foarte greu să suporte o lecție în clasă, nu-i ajunge putere să-și mențină atenția, obosește imediat când vine vorba de a însuși noua materie enunțată de profesor. E clar, pentru însușire, noul material instructiv necesită multă energie, pe care el nu o posedă – este fizic subdezvoltat. Așteaptă recreația pentru a-și deschide smartfonul și a-și conecta prietenii virtuali. Acasă vine extenuat de la lecții. Nu vrea nimic, nici să mănânce. Nu are putere să-și facă lecțiile. Atât vrea ca nimeni să nu-l deranjeze: să poată deschide smarthonul și să intre în lumea lui virtuală.

Copilăria și adolescența cu problemele și plăcerile lor vor trece pe lângă el, fără prieteni reali, fără interese, fără a-și descoperi și dezvolta aptitudinile înnăscute.

Toate interesele interumane între colegi se vor reduce le descoperirile din lumea virtuală a computerelor, a rețelelor de socializare, a jocurilor computerizate.

La baza alegerii viitoarei profesii, va sta nu alegerea pe baza aptitudinilor sale (ele au rămas nedezvoltate) ci a unei profesii, care ar necesita mai puțin efort fizic și mintal. Principalul e să aibă timp suficient pentru a se scufunda în lumea virtuală a smartfonului sau a calculatorului.

Stop. Totul pare prea nereal. Oare?

Putem noi, cu mâna pe inimă, să afirmăm că nu am văzut mame cu copii în cărucior, în care copilul se uită în ecranul smartfonului?

Că elevi, în troleibuze, stau pe scaune rezervate oamenilor în etate, cu ochii în smartfon și se fac că sunt foarte ocupați și de aceia nu cedează locul oamenilor bătrâni? Dar în clase, la lecții, acești elevi, pe ascuns sau deschis tot în smartfoane stau cu ochii. Pe ei iî interesează puțin de tot istoria, geografia, chimia, fizica...

Chiar noi, fiind în ospeție la prieteni, părinți, imediat după primele toasturi, nu ne retragem de la masă adâncindu-ne în lumea virtuală din smartfon?

Și la serviciu, mai ales, în instituții bugetare, noi nu căutăm permanent ocazii pentru a deschide smartfonul?...

Omul din ființă socială treptat se transformă în ființă unitară: nu are necesitate de a comunica cu semenii săi, cu părinții, cu copii. Nu are nevoie de a vedea un spectacol, un concert, o expoziție de artă. El nu are nevoie da a contempla natura, de a vizita locuri frumoase de pe Terra, da a vizita orașe vechi, muzee, festivaluri...

Acești oameni, îi vom numi „Generația TikTok” cresc și trăiesc în afara culturii naționale, nu-i interesează portul, obiceiurile populare, din sânul cărora au ieșit. Pe ei nu-i interesează manifestările culturale, dar și nici cele sportive. Ei nu se implică în politică. De fapt, noi observăm o deformare a homos sapiens din persoană socială în individuum unitar, ne/antisocial.

Situația descrisă nu e tipică doar pentru Republica Moldova. Este o problemă mondială. Unele țări bat alarma. De exemplu, în Franța sunt interzise smartfoanele în școală la elevi.

În calitate de soluție, am putea ajunge până la îndemnul de a interzice toate rețelele de socializare: Facebook, Instragram, TikTok, Odnoclasniki etc. Ele nu aduc nici un folos real oamenilor, societății și reprezintă un fel de narcotic social. Dar mă tem că această măsură radicală nu mai e posibilă.

Desigur că Republica Moldova e o țară mică, nu poate închide asemenea sisteme, dar, înțelegând pericolele, care vin de la utilizarea unor asemenea sisteme, mai ales pentru generațiile în creștere, poate limita accesul la computere și la smartfoane  prin adoptarea următoarelor măsuri:

• copiii, preșcolari, nu vor avea acces la computer, smartfone. Vizionarea televizorului va fi limitată la 0.5 ore pe zi. Copilul trebuie să se joace, în casă cu jucăriile, în curte, la natură cu mingea, cu alți copii, pentru a se dezvolta fizic. Părinții trebuie să le citească copiilor povești pentru a le dezvolta imaginația, să se joace cu ei, să le arate dragostea lor, să le vorbească, să-i încurajeze ca și ei să vorbească;
• copiii, elevi ai claselor primare, preponderent din orașe, vor avea la mână ceasuri inteligente pentru a ține legătură cu părinții;
• copiii, din gimnaziu, ar fi bine și cei din liceu, vor avea un mobil de tip Nokia, fără ieșire la Internet pentru a comunica cu părinții. Acest fapt va da posibilitate ca ei să comunice social, cu semenii lor și cu părinții, să participe la diferite manifestării sportive și culturale, să citească mai mult, să-și dezvolte aptitudinile, ca să-și aleagă viitoarea profesie după vocație.

Țineți minte, timpul pierdut în rețelele sociale nu mai poate fi recuperat. Rețelele sociale, accesate odată, te vor capta în tentaculele lor ca un narcotic. Uitați-vă cât de abil sunt construite aceste sisteme. Îți propun la început diverse teme, urmăresc ce domenii te interesează, astfel creându-și o impresie despre tine, ca apoi să-ți furnizeze doar diverse informații din domeniul care te interesează.

Dar homos sapiens, de ce se lasă atras de această lume virtuală?

Totul e foarte simplu, Omul posedă din născare o astfel de abilitate cum este curiozitatea, care cere satisfacerea prin intermediul simțurilor. Și dacă ceea ce a vizionat, audiat, pipăit etc. îi aduce plăcere și nu necesită un mare efort fizic sau intelectual, el va dori și în continuare să-și prelungească această plăcere.

Deci, la baza atractivității lumii virtuale a rețelelor de socializare și jocurilor computerizate se află curiozitatea și plăcerea obținută cu un minim efort fizic sau intelectual.

Interesant, ce se va alege cu Generația TikTok? Fără idealuri naționale, fără patriotism, fără dorință de a-și sufleca mânecile pentru a purcede la propășirea țării, fără vlagă, cu ochii doar în smartfon, oare unde va ancora Generația TikTok?

Foarte mult mi-ași dori să aibă dreptate cei care, ajungând cu lectura până aici, vor considera că am fost prea dur, prea categoric, prea unilateral. Dar și mai mult aș vrea ca acest dangăt de clopot să fie auzit...