O perspectivă de cooperare mai strânsă între UE şi R. Moldova trebuie condiţionată cu îndeplinirea în totalitate a Planului de Acţiuni, sunt de părere oficiali europeni
Chişinăul speră că, odată cu finalizarea implementării Planului de Acţiuni R. Moldova-UE, Comisia Europeană va primi mandatul ţărilor membre pentru iniţierea unui nou document politic care ar oferi aceleaşi posibilităţi pe care le au ţările din regiunea Balcanilor occidentali şi Europa de Sud-Est, a declarat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, marţi, 27 noiembrie, în cadrul conferinţei „Moldova în Europa – Europa în Moldova”.
Stratan a menţionat că nu este important care va fi denumirea documentului, este important ca în conţinutul acestuia să fie incluse cele patru libertăţi - dreptul la libera circulaţie a persoanelor, a capitalului, a serviciilor şi a mărfurilor.
R. Moldova este în proces de implementare a recomandărilor şi obiectivelor care o vor apropia de UE, a mai spus şeful diplomaţiei moldoveneşti. De asemenea, potrivit lui, Chişinăul nu poate urgenta acest proces din proprie iniţiativă, cunoscând care este situaţia în interiorul UE. Dar acest lucru nu o împiedică să negocieze şi să obţină cele patru libertăţi care ar apropia R. Moldova atât politic, cât şi cetăţenii săi, de UE şi ar da posibilitate să cunoască şi să preia valori europene.
Bjorn Lyrvall, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Suediei a declarat că R. Moldova trebuie să continue reformele începute, după care statele membre ale UE vor trebui să discute ce formă de cooperare să adopte UE în relaţiile cu RM, astfel încât să fie oferită o perspectivă de cooperare mai strânsă. Dar această perspectivă trebuie condiţionată cu îndeplinirea în totalitate a Planului de Acţiuni, a menţionat el. Suedia şi alţi membri vor depune toate eforturile pentru a sprijini efortul de integrare al R. Moldova. Suedia este de părere că tuturor statelor europene care doresc şi pot deveni membre ale UE trebuie să le fie oferită această şansă, a mai declarat el.
Şi Zygimatas Pavilionis, reprezentant al ministerului lituanian de Externe a transmis susţinerea ţării sale pentru procesul de integrare europeană a R. Moldova. El a oferit câteva sfaturi preluate din exemplul Lituaniei printre acestea ar fi necesitatea unui dialog mai strâns cu Comisia Europeană; căutarea a cât mai mulţi prieteni din rândul ţărilor membre; desfăşurarea unor campanii de informare în interiorul UE despre R. Moldova şi succesele înregistrate, etc.
Conferinţa internaţională „Moldova în Europa — Europa în Moldova”, a fost organizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Externe al Suediei, Institutului Suedez pentru Afaceri Internaţionale şi Institutului pentru Politici Publice din Moldova.
-
andrei stratan spera ca rm va avea aceleasi posibilitatri ca balcanii.mp3
- 0