Cetățenii care au cont de investitor pe eVMS.md pot participa la cea de-a doua emisiune de valori mobiliare de stat. Sunt plasate spre subscriere VMS cu maturitatea de un an, cu rata dobânzii de 6,85%, și de doi ani, cu rata dobânzii de 7%. Rata dobânzii pentru ambele opțiuni este fixă, iar cuponul se va plăti la fiecare șase luni. Ministerul Finanțelor precizează că perioada de subscriere are loc între 6 și 15 decembrie, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, secretarul de stat, Ion Gumene, a declarat că volumul indicativ al emisiunii este de 50 de milioane de lei, iar valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100 de lei. Dacă persoana devine deținătorul valorilor mobiliare de stat după data de subscriere, 16 decembrie, aceasta va primi prima plată pe 16 iunie 2025, iar a doua plată pe 16 decembrie 2025.
„Ca și un mic exemplu, dacă dumneavoastră alegeți să investiți 10 mii de lei pentru VMS pentru o perioada de doi ani, veți avea un profit de 1400 de lei. Dacă alegeți să învestiți aceeași sumă de 10 mii de lei pentru o perioadă de un an, veți avea un poftit de 685 de lei. Reamintesc, aceste venituri, profituri nu sunt impozabile”, a menționat Ion Gumene.
Procurarea VMS este accesibilă tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv din diasporă, care dețin un cont într-o bancă comercială din Republica Moldova, dețin semnătură electronică calificată și s-au înregistrat pe platforma eVMS.md.
În cadrul primei emisiuni de valori mobiliare de stat prin intermediul platformei eVMS.md, desfășurată în luna septembrie 2024, au fost înregistrate 815 tranzacții directe în valoare totală de peste 78,7 milioane de lei.
Autoritățile precizează că această emisiune, lansată în ajunul sărbătorilor de iarnă, oferă o oportunitate specială de a începe noul an cu economii inteligente și sigure. Investițiile în VMS reprezintă o modalitate avantajoasă de creștere a economiilor personale, contribuind în același timp la dezvoltarea țării.
Platforma www.evms.md, creată cu sprijinul USAID, simplifică accesul cetățenilor la oportunități de investiții stabile și sigure.