O întrevedere Voronin-Smirnov va acorda un impuls politic adiţional
negocierilor în formatul 5+2, spune reprezentantul UE în Moldova
O întrevedere de lucru dintre preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov va contribui la apropierea poziţiilor părţilor implicate şi va acorda un impuls politic adiţional negocierilor în formatul 5+2. O declarație în acest sens a făcut vineri, 10 octombrie, reprezentantul special al Uniunii Europene în R. Moldova, Kalman Mizsei, în cadrul unei întrevederi cu ministrul reintegrării, Vasilii Şova, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Reintegrării, în cadrul întrevederii a fost reiterată disponibilitatea autorităţilor moldoveneşti de a continua contactele directe cu reprezentanţii Tiraspolului, cu implicarea mediatorilor şi observatorilor, inclusiv în cadrul formatului de negocieri existent, în vederea elaborării şi adoptării unei soluţii viabile şi complexe a conflictului transnistrean.
Interlocutorii au pledat, de asemenea, pentru activizarea lucrului în cadrul grupurilor de consolidare a încrederii, cu scopul creării unei atmosfere mai favorabile în procesul de reglementare. Potrivit lor, elaborarea proiectelor comune în domeniul dezvoltării infrastructurii şi problemelor de ordin economic, social, umanitar, etc. va permite îmbunătăţirea situaţiei populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului. În acelaşi context, Kalman Mizsei a ţinut să menţioneze importanţa începerii consultărilor pe marginea demilitarizării şi dezarmării dintre Chişinău şi Tiraspol, cu implicarea mediatorilor şi observatorilor, întrucît aceasta constituie o componentă importantă a procesului de întărire a încrederii şi securităţii în regiune.
Negocierile privind organizarea unei întîlniri dintre Vladimir Voronin și Igor Smirnov au eșuat de cîteva ori. Părțile nu s-au înțelesc asupra locului și datei întîlnirii. Ultima întrevederii dintre cei doi lideri a avut loc în aprilie 2008, după o pauză de 7 ani.