O formaţiune politică susţine că R. Moldova nu ar trebui să grăbească integrarea în UE
Partidul socialiştilor „Patria-Rodina” susţine că R. Moldova nu ar trebui să grăbească integrarea în Uniunea Europeană, deoarece nici UE nu este gata, încă, să ne accepte, transmite Info-Prim Neo.
„Este clar că nici Rusia tot nu ne propune nimic, dar nu avem nici motiv de a ne grăbi cu integrarea în UE”, a declarat miercuri, 26 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la aniversarea a 85 de ani de la constituirea URSS, preşedintele „Patria-Rodina”, Veronica Abramciuc.
Potrivit ei, R. Moldova a avut experienţa aflării într-o formaţiune federativă – URSS, care, spre deosebire de statele europene şi Uniunea Europeană, a garantat egalitatea tuturor participanţilor la această formaţiune, iar economia planificată a permis ridicarea nivelului de trai a populaţiei şi de dezvoltare social-economică în toate republicile URSS. Potrivit sursei citate, aceste facilităţi nu sunt garantate, la moment, de către UE. R. Moldova ar trebui să accepte aderarea la astfel de formaţiuni statale cum este UE, doar în cazul în care i s-ar acorda drepturi garantate şi cea mai mare protecţie, a precizat liderul „Patria-Rodina”.
Deoarece se vehiculează că R. Moldova ar avea şanse mai sporite de a fi acceptată în UE, dacă va deveni membră a blocului militar NATO, Veronica Abramciuc spune că R. Moldova nu ar trebui să accepte astfel de condiţii, pentru că va fi doar folosită într-un posibil conflict militar dintre marile puteri. „În condiţiile liberalismului, nimeni nu este cointeresat să-ţi hrănească populaţia, fără ca să-i oferi ceva care ţi-ar limita libertatea în acţiuni şi libertatea alegerii”, a subliniat sursa citată, menţionând că situaţia în care se află R. Moldova este una şubredă şi că ţara nu poate să accepte paşi greşiţi.
Referitor la aniversarea a 85 de ani de la constituirea URSS, Veronica Abramciuc a menţionat că aflarea R. Moldova timp de 50 de ani în componenţa URSS a fost perioada cea mai fructuoasă de dezvoltare a ţării, pentru că republica a cunoscut dezvoltarea industrială, a ştiinţei şi învăţământului. Potrivit ei, părţile negative, precum deportările şi maltratările au fost mult mai neînsemnate decât cele pozitive, de care au beneficiat majoritatea cetăţenilor - învăţământ gratuit, ocrotire a sănătăţii, asigurarea bătrâneţilor şi locurilor de muncă.