O fetiţă de 11 ani a fost violată şi apoi strangulată de amantul mamei sale

O fetiţă, de 11 ani, din satul Copanca, raionul Căuşeni, a fost violată şi apoi strangulată de unul dintre foştii amanţi ai mamei sale. Potrivit Centrului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, copilul a devenit victima unui bărbat, în vârstă de 25 de ani, anterior condamnat pentru furt şi viol, unul dintre amicii apropiaţi ai mamei copilului. Fata a fost dată dispărută de către mama sa, de 27 de ani. Audiat în calitate de bănuit în răpirea copilului, tânărul a confirmat că a răpit-o, a violat-o apoi a omorât-o. El a povestit anchetatorilor că, la sfârşitul săptămânii trecute, fiind beat, a mers în vizită la fosta lui iubită, dar negăsind-o acasă, a violat-o pe fiica acesteia, elevă în clasa 5 a şcolii din localitate. Ulterior, violatorul a încercat să şteargă urmele crimei comise prin săvârşirea alteia. El a dus copilul într-un lan de grâu unde a strangulat-o cu mâinile şi a îngropat-o într-un şanţ de irigare secat. De la începutul anului curent, poliţia a înregistrat 167 de infracţiuni cu caracter sexual, dintre care 157 au fost descoperite. Numai în luna curentă au fost înregistrate mai mult de 30 de violuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.