Un tânăr de 16 ani, din Strășeni, este suspectat că și-a omorât mama. Crima a avut loc noaptea trecută, oamenii legii fiind sesizați chiar de suspect, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, preliminar s-a stabilit că mama s-a certat cu fiul, iar acesta i-a aplicat mai multe lovituri, în urma cărora femeia de 39 de ani a murit.
Polițiștii au reținut suspectul. Anterior acesta a mai fost cercetat penal pentru furt.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru violență în familie, care a cauzat decesul victimei.