O femeie a devenit victima unui accident rutier
O femeie din capitală a devenit, marţi, victimă a unui accident de circulaţie, deşi se afla în calitate de pieton pe trotuar.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, la ora 9.20, la intersecţia străzilor Puşkin şi Bucureşti s-au lovit două automobile – un Opel-Vectra, condus de inginerul SRL „Anturaj”, şi un Mercedes-307, condus de directorul comercial al SA „Beton-Com”. În urma impactului, autoturismul Opel a fost proiectat pe trotuar, smulgând din asfalt pubela care a lovit o femeie, de 55 de ani, care se deplasa pe trotuar. Femeia a fost internată la Spitalul de Urgenţă cu comoţie cerebrală, multiple plăgi ale capului şi feţei.
Cu traume grave a fost internată la acelaşi spital o femeie, de 70 de ani, accidentată, la intersecţia străzilor Pelivan şi Alba Iulia, de o motocicletă Suzuky, conducătorul căreia a părăsit locul accidentului. La scurt timp, acesta a fost identificat, acesta fiind Vitalie Carp, locuitor al s.Suruceni, Ialoveni, în vârstă de 29 de ani. Femeia a suferit contuzia cutiei toracice şi traume asociate, inclusiv fracturi ale picioarelor.
În secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă se află în comă o femeie, de aproximativ 40-45 de ani, accidentată de un autoturism Mercedes, la 15 iulie, în jurul orei 22.30. Poliţia Rutieră solicită ajutor pentru identificarea victimei. Aceasta are o statură de 1,60 m, faţa ovală, păr negru. În acea seară purta tricou negru şi pantaloni gri. Care pot oferi detalii privind identitatea victimei sunt rugaţi să sune la numerele de telefoane 902, 27-25-01, 17-17-31, 27-82-77.
Marţi, agenţii de circulaţie au depistat 19 conducători auto aflaţi la volan în stare de ebrietate şi 52 de vitezomani.