O companie grecească a câștigat licitația de achiziție a gazelor naturale

Licitația organizată pentru achiziția de gaze naturale pe data de 5 septembrie a fost câștigată de compania grecească DEPA Commercial SA. Potrivit SA „Energocom”, cantitatea de gaze va fi stocată acoperind o parte semnificativă a aprovizionării pieței de gaze din Moldova în perioada de iarnă, transmite IPN.

Licitația a fost desfășurată pentru furnizarea volumelor de gaze naturale ce depășesc 100 mcm / 1 TWh. Achiziția  va fi acoperită din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a semnat un Acord de împrumut cu Guvernul Republicii Moldova.

Directorul DEPA Commercial SA, Konstantinos Xifaras, a declarat că rezultatul pozitiv al recentei licitații consolidează și mai mult parteneriatul deja puternic dintre cele două companii. De asemenea, confirmă intenția companiei de a rămâne cel mai mare furnizor strategic al Republicii Moldova din Europa, contribuind la securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi diversificarea surselor de aprovizionare pentru piaţa de gaze din Republica Moldova.

„Continuăm să consolidăm relația cu DEPA Commercial SA, relație care ajută Republica Moldova să-și sporească securitatea energetică și să-și diversifice sursele de aprovizionare cu resurse energetice”, a spus Victor Bînzari, directorul „Energocom”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE