O comisie specializată va decide punerea în funcţiune a liniei de troleibuz spre Universitatea Agrară
O comisie specializată va efectua marţi, 13 iunie, o expertiză tehnică a liniei de troleibuz spre Universitatea Agrară de Stat şi va decide, săptămâna curentă, punerea acesteia în funcţiune, a declarat în cadrul şedinţei operative de luni, 12 iunie, de la Primăria municipiului Chişinău, şeful adjunct al Direcţiei Transport şi Căi de Comunicaţii, Alexei Vârlan.
Potrivit lui, până în prezent serviciile specializate au efectuat întregul volum de lucrări pentru lansarea liniei: a fost construită partea carosabilă, dispeceratul, staţia de tracţiune, reţeaua de contact, reţeaua de iluminare.
Primarul interimar Vasile Ursu a menţionat că, deşi a promis punerea în funcţiune a acestei linii la 1 iunie, termenul nu a fost respectat, deoarece municipalitatea a inclus ulterior în proiect amenajarea cercului de la intersecţia străzilor Petricani şi Mihai Viteazul. Totodată, el a cerut ca până la sfârşitul săptămânii curente serviciile specializate să finalizeze lucrările de reparaţie pe întreg carosabilul străzilor Petricani şi Mirceşti.
După cum a declarat anterior şeful Direcţiei municipale Transport şi Căi de Comunicaţii, Veaceslav Ţărnă, se preconizează că linia de troleibuz care va uni centrul Chişinăului cu Universitatea Agrară va avea numărul “29” şi iniţial pe această rută vor circula 4 troleibuze. Potrivit lui, lucrările de amenajare din această zonă vor continua şi după darea în exploatare a liniei de troleibuz, cu lucrări la carosabil, la stoparea alunecărilor de teren şi amenajarea terenurilor virane. Cheltuielile bugetului municipal pentru lucrările din zonă se ridică la circa 60 mil. de lei.
Construcţia liniei de troleibuz spre Universitatea Agrară de Stat din Moldova a început în luna septembrie a anului trecut.