O colecţie neobişnuită în Secţia endoscopie a Institutului Mamei şi Copilului

Specialiştii Secţiei endoscopie a Institutului Mamei şi Copilului deţin o colecţie neobişnuită de obiecte mărunte ingerate sau aspirate de copiii mici şi care au fost extrase din esofag, dar şi căile respiratorii ale micuţilor. Printre acestea se numără baterii, agrafe, piuneze, monede, piese de la jucării, ace, dar şi alte obiecte mărunte care par de neimaginat că ar putea ajunge în corpul unui copil, transmite IPN.

Victor Raşcov, medic în secţie, a declarat în cadrul unui training pentru jurnalişti organizat în cadrul Campaniei Naţionale de Comunicare „O casă fără pericole pentru copilul tău!”, a proiectului REPEMOL, că obiectele mărunte sunt ingerate de copii de cele mai multe ori în timpul jocului, din curiozitate. Dar pot fi aspirate şi în timp ce copilul aleargă sau în timpul mesei. Dacă sunt făcuţi să râdă în timp ce mănâncă, copiii pot aspira firimituri.

Pe lângă monede, nasturi, piese mici demontabile, cele mai periculoase sunt bateriile mici sau obiecte magnetizate. Medicul a explicat că acestea sunt foarte greu de extras. Ajungând în corp, bateriile elimină o substanţă alcalină care este foarte agresivă pentru organism şi pot provoca şi perforaţii. Obiectele magnetizate, se lipesc unul de celălalt, cuprinzând ţesuturi. Deseori se ajunge la intervenţii chirurgicale.

La fel, sunt frecvente cazurile în care seminţele de floarea-soarelui, bostan, miez de nucă se blochează în esofagul copilului sau ajung în căile respiratorii. „Este contraindicat copiilor de până la 3 ani să li se dea să mănânce seminţe sau nuci pentru că ei nu ştiu să le mănânce. La fel, toate obiectele mărunte trebuie dosite, acolo unde copiii nu ajung la ele”, a notat Victor Raşcov.

Părinţii sunt atenţionaţi să fie atenţi la lucrurile mărunte pe care le lasă în preajma copiilor. Chiar şi după intervenţii chirurgicale complicate şi perioade îndelungate de tratament, de înlăturare a efectelor negative cauzate de aspirarea corpilor străini, unii  copii nu se refac complet niciodată. Potrivit specialistului, principala metodă de prevenire în astfel de cazuri este înlăturarea din mediul copilului mic a tuturor jucăriilor şi altor obiecte mici sau care pot fi dezmembrate, precum şi buna supraveghere a acestuia.

Mai multe informaţii despre cum poate fi protejat copilul pot fi găsite pe site-ul www.parinti.md, şi urmărind acţiunile desfăşurate în campaniile de informare pentru prevenirea accidentelor cu implicarea copiilor din cadrul proiectului REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). Proiectul REPEMOL este finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi implementat de Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.