O asociație a persoanelor cu dizabilități îndeamnă oamenii să fie vigilenți atunci când fac donații

Președinta Asociației persoanelor cu dizabilități „Dreptul de a fi”, Natalia Cerva, îndeamnă oamenii de bună credință, dar și donatorii care fac caritate să fie vigilenți atunci când fac donații. Îndemnul vine în contextul în care, spune ea, imaginea asociației și a beneficiarilor acestora a fost folosită pentru colectarea de bani pe un cont personal și nu pe cel al Asociației.

Într-o conferință de presă la IPN, Natalia Cerva, a declarat că organizația a fost înșelată de persoana împuternicită să organizeze un concert de caritate pentru beneficiarii organizației.

Potrivit ei, pe lângă banii colectați la concert, au existat și transferuri de peste hotare, iar colectările în general au durat mai bine de o lună după concert. Organizatoarea concertului de caritate a profitat de persoanele cu dizabilități și a colectat fondurile pe conturile sale personale, spune Natalia Cerva.

Banii colectați în urma concertului urmau a fi folosiți pentru reparația celui de-al doilea etaj al centrului multifuncțional al Asociației, dar și pentru schimbarea acoperișului. Într-un final, pe contul asociației au ajuns doar 58 de mii de lei din 120 de mii de lei colectați imediat după concert, dar fonduri au mai continuat să vină, a mai spus Natalia Cerva

Organizația persoanelor cu dizabilități „Dreptul de a fi” își desfășoară activitatea de 14 ani și urmărește integrarea persoanelor cu dizabilități în societate. Organizația are peste 2000 de beneficiari.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.