Mai mulți activiști civici care protejează drepturile animalelor sunt revoltați de critica adusă de grupul de lucru condus de Karl Luganov privind modul în care s-au desfășurat consultările publice pe proiectul de lege privind protecția animalelor. Activistul Eduard Volcov, care împărtășește asemenea părere, a precizat că aceste persoane au manifestat un comportament nerespectuos și pe alocuri agresiv în raport cu participanții la consultări publice și cu deputata Iulia Dascălu, care este una dintre autorii proiectului.
Activiștii pentru protecția animalelor care au participat la o conferință de presă la IPN susțin versiunea modificată a proiectului de lege, cu completările propuse de societatea civilă. Eduard Volcov și-a exprimat speranța că proiectul va fi votat până în toamnă și va putea fi aplicat.
Eduard Volcov spune că după anunțul Parlamentului privind organizarea consultărilor publice a trimis propuneri de completări. Grupul de activiști condus de Karl Luganov nu a fost mulțumit. În același timp, nimeni din acest grup nu au expediat propriile sugestii, deși au avut posibilitatea.
În data de 5 iulie deputata Iulia Dascălu a desfășurat consultări pe versiunea modificată a proiectului. Reprezentanții grupului lui Karl Luganov au avut posibilitatea să se dea cu părerea, au ales însă să facă demagogie. Pe de altă parte, președintele partidului politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”, Ion Dron, a avut un discurs care a prezentat o viziune completă și bine structurată. Pe 8 iulie câțiva membrii din grupul lui Karl Luganov au susținut o conferință de presă în care au prezentat în mod distorsionat informații despre consultările publice desfășurate și au calomniat-o pe deputata Iulia Dascălu, afirmă Eduard Volcov.
Potrivit activistului, la consultări au fost discutate două viziunii. Unii au propus să fie promovată versiunea modificată a proiectului, iar alții au vrut să se revină la proiectul inițial, la elaborarea căruia a participat grupul lui Karl Luganov. În discursul său, deputata Iulia Dascălu a explicat că versiunea inițială a fost respinsă de câteva ministere și de Guvern, de aceea a fost înființat un grup de lucru în cadrul căruia, în urma discuțiilor, a fost prezentată o versiune modificată care are toate șanse să devină lege, a adăugat Eduard Volcov.
Diana Iurna, activistă civică, a punctat cele mai importante completări au fost trimise comisiei parlamentare pentru a fi incluse în proiect. În caz contrar, legea nu va fi destul de bună. Este vorba despre participarea societății civile la elaborarea actelor normative, luarea deciziilor și asigurarea accesului liber la informația din domeniul protecției animalelor, interzicerea eutanasiei animalelor sănătoase sau care pot fi salvate, includerea noțiunii de „curatorˮ – persoană care salvează animale, le hrănește, are grijă de destinul acestora.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.