Numărul boschetarilor din Chişinău a crescut comparativ cu anul trecut

În Chişinău sunt în jur de 4500 boschetari, cu aproximativ 700 mai mulţi faţă de anul trecut. Nouă din zece suferă de alcoolism cronic şi narcomanie, a comunicat pentru Info-Prim Neo Tudor Căpăţână, specialist principal al Comisariatului General de Poliţie Chişinău. Tudor Căpăţână susţine că problema boschetarilor devine tot mai acută odată cu apropierea sezonului rece. Pe timp de vară mulţi dintre ei îşi formează corturi în zonele împădurite din preajma oraşului, unii sunt din localităţi rurale şi merg vara acasă, muncind cu ziua pentru băutură şi ceva de mâncare. Iarna se reîntorc în oraş, pentru a cerşi prin locurile publice. Aceştia dorm pe ţevile de termificare, în fântânele de canalizare, în scările blocurilor de locuit, pe la gunoişti şi pe străzi. Specialistul susţine că poliţia lucrează frecvent cu aceşti oameni, permanent sunt în căutarea lor, îi depistează şi îi duc la centrul de plasament pentru persoanele fără loc de trai. În trecut, când bugetul centrului era mai mare, aceştia erau ţinuţi sub protecţia centrului aproape trei luni. Acum însă, ei sunt ţinuţi doar câteva ore, timp în care li se oferă hrană şi asistenţă medicală, iar apoi sunt lăsaţi să plece. Potrivit specialistului, aceştia nici nu îşi doresc să stea în acest centru, deoarece le lipseşte băutura, de care au devenit deja dependenţi. Tudor Căpăţână mai susţine că circa 1000 din numărul total de boschetari sunt femei, iar mai mult de 2000 au antecedente penale. O îndeletnicire obişnuită printre boschetari rămâne a fi furatul hainelor de pe sârmele din preajma blocurilor de locuit, lăsate cel mai des pe timp de noapte, pe care le schimbă a doua zi pentru o sticlă de băutură. Medicii de la staţia municipală de asistenţă medicală urgenţă susţin că boschetarii sunt o adevărată bătaie de cap pe timp de iarnă, când aceştia devin victime ale hipotermiei, sau se bat între ei pentru un adăpost mai cald. De fiecare dată când cad îngeţurile, spun medicii, prima solicitare de ambulanţă este în cazul unui boschetar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.