Noul şef al Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Graeme Justice, aflat în prima sa vizită de documentare în R. Moldova, este preocupat de nivelul inflaţiei în R. Moldova. Oficialul FMI a declarat joi, 27 septembrie în cadrul unei conferinţe de presă, că progresul încurajator realizat de Banca Naţională a Moldovei (BNM) în ceea ce priveşte reducerea inflaţiei în prima jumătate a anului a fost pereclitat de consecinţele secetei, care au cauzat o inflaţie de până la 13,5% în luna august. Potrivit lui, ţinta de reducere a inflaţiei sub 10% până la sfârşitul anului, prevăzută de programul de finanţare PRGF cu R. Moldova, mai poate fi atinsă, însă pentru aceasta vor fi necesare eforturi susţinute din partea BNM. Graeme Justice a constatat că, în general, situaţia în economia R. Moldova este remarcabil de bună, în condiţiile şocurilor cu care s-a confruntat în ultimul timp: interzicerea exporturilor de vinuri, dublarea preţurilor la gazele naturale şi seceta. Potrivit lui, creşterea economică de 8% din prima jumătate a anului curent este impresionantă, deşi recolta mai mică, în mod inevitabil, va cauza o anumită încetinire a ritmului creşterii în a doua jumătate a anului, când ar putea fi înregistraţi indici de 6%. El spune că performanţa exporturilor este promiţătoare, iar perspectivele investiţionale în R. Moldova s-au îmbunătăţit. O nouă misiune a FMI de evaluare în cadrul programului PRGF, urmează să viziteze R. Moldova în luna noiembrie curent. Consiliul director al FMI a reluat la 5 mai 2006 finanţările către R. Moldova după o perioadă de mai bine de trei ani. Creditul FMI pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF) a fost aprobat iniţial în sumă de 118,5 mln USD, fiind majorat ulterior la 167 mln USD. Până în prezent, FMI a disbursat pentru R. Moldova cca 97 mln USD, în trei tranşe. Bani sunt destinaţi completări rezervei valutare a BNM. Rata dobânzii pentru creditele în baza PRGF constituie 0,5 la sută anual. Creditele se oferă pe un termen de 10 ani, cu o perioada de graţie de 5,5 ani.