Nouă moldoveni au fost repatriați din Liban, cu suportul OIM

Noaptea trecută, nouă cetățeni moldoveni, majoritatea femei și copii, au revenit în siguranță în Republica Moldova din zona de criză din Liban. Repatrierea a fost posibilă cu sprijinul Misiunilor OIM în Liban și Moldova, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, transmite IPN.

Cetățenii moldoveni au fost primiți la Aeroportul Internațional Chișinău de către reprezentanți ai Ministerului și echipa OIM Moldova, care au oferit asistență și informații cu privire la modul de accesare a serviciilor medicale, psihologice și sociale, precum și transport către Chișinău și Criuleni.

Din octombrie 2024, OIM, în coordonare cu autoritățile moldovenești, a oferit sprijin operațional pentru repatrierea a 47 de cetățeni moldoveni din Liban și asistență pentru asigurarea bunăstării și siguranței acestora în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.