Notificarea angajamentelor externe la BNM se poate face și în mod electronic

Rezidenții care au angajamente externe pot notifica de la distanță Banca Națională a Moldovei (BNM). În acest scop, la dispoziția acestora a fost pusă pagina web, care este parte componentă a Sistemului informatic al Băncii Naționale a Moldovei cu privire la licențiere, autorizare și notificare. Anunţul este făcut de BNM într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Platforma poate fi utilizată pentru notificarea angajamentelor externe și raportarea operațiunilor aferente acestora cu autentificare mPass și aplicarea semnăturii electronice a utilizatorului.

Rezidenții care doresc să notifice la BNM angajamente externe care încă nu au fost notificate o pot face direct pe pagina web, urmând instrucțiunile din Ghidul utilizatorului. Totodată, cei care doresc să raporteze sau să notifice modificarea angajamentelor externe ce au fost anterior luate la evidență de către BNM pe suport de hârtie, urmează inițial să depună o cerere, în conformitate cu Instrucțiunea privind notificarea angajamentelor externe.

Pentru comoditatea utilizatorilor, pe site sunt plasate și ghidurile aferente modulelor disponibile. Tot aici se conțin informații ample despre modul în care poate fi utilizat acesta, precum și cel de notificare a angajamentelor externe.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.