NORLAM îşi încheie activitatea în Moldova

Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii NORLAM îşi încheie activitatea în Moldova. Într-o conferință de totalizare, șefa misiunii Siri Fjortoft a spus că experții norvegieni, care s-au aflat la Chișinău timp de zece ani, au observat procese dificile în sistemul judiciar moldovenesc. Însă, dorința autorităților moldovenești de a face schimbări a condus la realizări palpabile. „Lăsăm în urmă un sistem de justiție cu angajamente precise îndreptate spre a fi realizate”, a declarat Siri Fjortoft, citată de IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției și Securității Publice din Norvegia Anette Carnarius Elseth a menționat că NORLAM a fost o misiune receptivă la necesitățile Republicii Moldova. A acoperit întreg sistemul de justiție penală. Activitatea misiunii a avut un impact semnificativ în pregătirea profesioniștilor.

Ministrul moldovean al justiției Vladimir Cebotari a remarcat că activitatea misiunii NORLAM a schimbat starea de lucruri din penitenciare. Cercetările, analizele și strategiile realizate de experții norvegieni asupra necesităților sistemului de justiție din Republica Moldova au fost extrem de necesare. „Exprimăm recunoștință misiunii NORLAM pentru consolidarea sistemului judiciar moldovenesc. Ne rămâne să punem în practică multe din cele învățate pentru a avea o justiție la nivelul așteptărilor cetățenilor”, a spus Vladimir Cebotari.

Președintele Centrului de Resurse Juridice Vladislav Gribincea a apreciat contribuția misiunii la elaborarea strategiei sistemului de justiției, la scrierea noii legi cu privire la procuratură. „Ați fost un centru de perseverență în a ne face mai buni, un centru de referință în disputele juridice. Probabil ați fost cel mai bun prieten al justiției moldovenești. Împreună am învăţat că doar prin discuție între profesiile juridice, lucrurile se pot schimba”, a spus Gribincea.

NORLAM și-a desfășurat activitatea în Republica Moldova în baza unui memorandum de înțelegere bilateral semnat între Guvernul Republicii Moldova și cel al Regatului Norvegiei la 3 mai 2007. NORLAM a oferit asistenţă la consolidarea competențelor sistemului de justiție. Echipa NORLAM a inclus 35 de experți.

  • vladimir cebotari despre norlam.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.