Oamenii legii au efectuat percheziții într-un dosar privind spălarea banilor și finanțarea ilegală a partidelor politice apropriate fugarului Ilan Șor. Descinderile, care au avut loc într-o suburbie din municipiul Chișinău, vizează un grup de persoane implicate în corupere electorală la scrutinele din toamna anului trecut, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează că au fost ridicate mai multe dispozitive tehnice de stocare a datelor și înscrisuri relevante pentru cauza penală. În urma acțiunilor procesuale s-a stabilit că destinatarii surselor bănești sunt membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice din țară.
Potrivit IGP, aceștia ar fi fost remunerați lunar din surse tenebre pentru activități care ar determina alegătorii să își exercite dreptul electoral la referendum într-un anumit mod, dar și să voteze la prezidențiale candidatul ce urma să fie anunțat de către membrii Partidului „Șansă” sau cei din Blocul Victorie cu o zi înainte de alegeri. De asemenea, banii erau oferiți pentru distribuirea pliantelor cu mesaje manipulatoare, participarea la mitinguri, flash-moburi și acțiuni de protest.