Noi atribuții pentru ANTA

Guvernul a suplinit atribuțiile Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). În sarcina instituției a fost pusă exercitarea controlului de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă pentru unitățile de producere și de prestări servicii a căror activitate este reglementată de legislația din domeniul transportului rutier. Funcțiile respective au fost exercitate până acum de către Inspectoratul de Stat al Muncii, transmite IPN.

ANTA va efectua și controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor, în partea ce ține ce ține de siguranța și calitatea produselor și serviciilor în domeniul transportului rutier.

De asemenea, va avea atribuții suplimentare de notificare și înregistrare a operatorilor de transport rutier, funcții exercitate anterior de către Camera de Licențiere.

Pentru exercitarea atribuțiilor noi, numărul de personal va fi majorat de la 120 la 124 de unități. Cele patru unități vor fi transferate de la Inspectoratul de Stat al Muncii. De notat, finanțarea ANTA este realizată din surse proprii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.