Republica Moldova respectă valorilor și principiile europene. Țara a ales aderarea la UE ca pe o cale spre libertate, prosperitate și pace, de aceea mizează pe susținerea partenerilor europeni în obținerea statutul de stat candidat, a declarat la Torino, Italia, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, la cea de-a 132-a Sesiune a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, transmite IPN.
Ministrul Nicu Popescu a comunicat omologilor europeni că, din primele zile ale războiului din țara vecină, Moldova a fost solidară cu poporul ucrainean, deși primirea refugiaților a afectat grav domeniul economic, social și umanitar. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a declanșat o tragedie de neimaginat pe întregul continent european, motiv pentru care țara noastră a susținut excluderea Federației Ruse din organizație”, a adăugat oficialul moldovean, citat într-un comunicat de presă.
Vicepremierul Nicu Popescu s-a referit și la cooperarea ascendentă dintre Consiliul Europei și Moldova, menționând rolul organizației în consolidarea instituțiilor democratice în Moldova prin intermediul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru anii 2021 – 2024. „Am punctat angajamentul incontestabil al guvernului de reformare a instituțiilor. Aici reforma justiției ocupă un loc central, iar Grupul de experți de nivel înalt în domeniul justiției al Consiliului Europei are un rol special în acest proces”, a menționat ministrul Nicu Popescu.
La întrevederea cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, în marja Sesiunii Comitetului de miniștri al Consiliului Europe, cei doi oficiali au efectuat o trecere în revistă a evoluțiilor înregistrate de la ultimele întrevederi de la Chișinău și New-York, apreciind caracterul ascendent al cooperării manifestat prin implementarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021 - 2024, dar și sprijinul constant al Organizației în procesul de susținere a reformelor democratice din țară. „Am apreciat cu această ocazie activitatea Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei, instituit cu sprijinul doamnei secretar general, grup care asistă autoritățile noastre naționale în procesul de reformă a sectorului justiției”, a remarcat Nicu Popescu.
Un subiect separat al discuțiilor, care rămâne o preocupare centrală a diplomației moldovene în dialogul cu organizația, a fost situația drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și problematica funcționării celor opt școli cu predare în grafie latină, precum și caracterul obligatoriu al executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului de către statele responsabile de încălcări.
Delegația din Republica Moldova are planificate în marja reuniunii un șir de întrevederi cu miniștrii de externe ai Austriei, Estoniei, Danemarcei, Lituaniei, Marea Britaniei, Maltei, Elveției, Macedoniei de Nord, Muntenegrului, Italiei, Norvegiei, Serbiei și Spaniei.