Nicu Popescu: Libertatea Ucrainei este și libertatea noastră

„Curajul astăzi are un nume, iar acest nume este Ucraina. Libertatea Ucrainei este și libertatea noastră”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministrul al afacerilor externe și integrării europene, la reuniunea trilaterală Moldova – România – Ucraina cu participarea miniștrilor de externe și ai energiei celor trei state. Evenimentul s-a desfășurat în Ucraina, la Odesa, transmite IPN.

Șeful diplomației de la Chișinău a reconfirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina și condamnarea cu fermitate a agresiunii ruse, exprimând susținere pentru integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele internațional recunoscute. „Prin inițierea acestui format trilateral am făcut un pas comun în direcția integrării europene, prin măsuri concrete în domeniul energetic. Demonstrăm o abordare firească, responsabilă și europeană, dorind să contribuim la cel mai de succes proiect al păcii – Uniunea Europeană” , a menționat vicepremierul Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.

Oficialul moldovean a notat că țările pot acționa rapid și în direcția coordonării eforturilor comune, inclusiv prin sincronizarea sistemelor electrice cu Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică ENTSO-E. „Evident aceste eforturi vin în timpuri extrem de grele pentru statele noastre, pentru întregul continent, când ordinea internațională bazată pe reguli este sfidată prin agresiunea militară a Federației Ruse împotriva statului independent, suveran și democratic Ucraina”, a spus Nicu Popescu.

Vicepremierul a transmis
ministrului afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, aprecierea pentru sprijinul necondiționat oferit Moldovei și Ucrainei pentru aspirațiile europene ale celor două state. „Interacțiunea țărilor noastre este una firească și extrem de importantă pentru solidaritate energetică, fiind o dovadă în plus a relațiilor de prietenie și a legăturilor politice și economice strânse”, a remarcat oficialul moldovean.

Reuniunea ministerială informală de la Odesa este prima de acest format.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.