Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, este de părere că subiectul reglementării transnistrene întotdeauna a fost unul sensibil pentru politicieni, dar mai ales pentru cetățeni. Și în acest sens este necesară multă prudență și este nevoie de edificarea unei baze mai bune pentru potențiale soluții pentru acest conflict. Or, anumite mișcări bruște pot să distrugă progresul pe alte domenii. Într-un video-interviu pentru IPN, ministrul a declarat că adevărata prioritate pentru actuala clasă politică este îmbunătățirea condițiilor de guvernare a acelor părți ale Republicii Moldova care sunt guvernate de Chișinău. Odată devenită mai atractivă partea dreaptă a Nistrului pentru partea stângă, se va purcede la recrearea unor condiții pentru reglementarea transnistreană.
„Sigur că există un consens ferm național atât împotriva federalizării Republicii Moldova, cât și împotriva „memorandumului Kozak ”și revenirii la principiile memorandumului Kozak și la principiile reglementării transnistrene care erau discutate în perioada anilor 2002-2003. Avem un consens național ferm nu doar politic, dar și social. Și în acest sens rămâne de văzut care sunt parametrii progresului pe reglementare transnistreană, dar sentimentul este că trebuie să fim foarte prudenți. Avem dosare de politică internă foarte sensibile”, a menționat șeful diplomației moldovenești. Potrivit lui, adevărata prioritate este îmbunătățirea condițiilor de guvernare a acelor părți ale Republicii Moldova care sunt guvernate de Chișinău. „Și aici este vorba despre progrese necesare cu privire la reforma justiției, combaterea corupției, locuri de muncă, salarii decente”.
Cu referire la oferta formulată de ministrul rus al apărării Serghei Șoigu privind lichidarea armamentului și munițiilor rusești stocate în stânga Nistrului, Nicu Popescu a declarat că Republica Moldova de zeci de ani cere și insistă pe retragerea armamentului: „Eventual ca acesta să fie distrus, dacă nu poate fi retras”. Potrivit ministrului, de asemenea, Chișăul cere ca Rusia să-și retragă trupele rusești aflate pe teritoriul Republicii Moldova și prin aceste măsuri să se ajungă la niște relații normale cu Federația Rusă, așa cum se întâmplă cu alte țări.
„Și evident noi salutăm orice progres în această direcție. În același timp, noi suntem parte a unui proces internaționalizat de reglementare transnistreană. Angajamentele Federației Ruse de retragere a trupelor din Republica Moldova au fost luate inclusiv în cadrul OSCE. De aceea noi cu siguranță ne dorim ca procesul retragerii sau distrugerii armamentului să avanseze, dar să o facem de o manieră transparentă, în care sunt implicați toți jucătorii internaționali, organizațiile internaționale, inclusiv OSCE, care ne ajută”, a notat Nicu Popescu.
Ministrul de externe a spus că statutul de neutralitate al Republicii Moldova a fost și rămâne a fi un consens al clasei politice și acest principiu se regăsește în Constituție, odată cu adoptarea ei în 1994. „Speranța și intenția clasei politice de la Chișinău a fost că prin acest statut se obține un argument în plus pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Acest consens nu s-a schimbat și Republica Moldova rămâne neutră conform Constituției și continuă insistența tuturor guvernărilor, inclusiv a actualei guvernări, cu privire la necesitatea retragerii trupelor ruse”.
Video-interviul acordat Agenției de Presă IPN de către ministrul de externe Nicu Popescu face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.