Nicolae Negru: Promovarea lui Eugen Sturza a fost importantă pentru PPEM

Promovarea lui Eugen Sturza drept candidat la funcția de ministru al apărării a fost importantă pentru Partidul Popular European din Moldova. Declarația a fost făcută de analistul Nicolae Negru în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

„Este asta o răsplată? Cred că au existat niște înțelegeri între PPEM și PDM atunci când s-a încheiat acel acord dintre aceste două formațiuni. PPEM, abia stând pe linia de plutire, consideră că dacă va avea un ministru, acesta se va evidenția și acest lucru va pune într-o lumină favorabilă și formațiunea lui Iurie Leancă”, a declarat Nicolae Negru.

Totodată, analistul consideră că liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, este într-un punct critic al relațiilor cu președintele Igor Dodon având în vedere inclusiv faptul că șeful statului refuză să-l accepte pe Eugen Sturza în funcția de ministru al apărării. „El trebuie să ia o decizie, trebuie să-l pună la punct odată și pentru totdeauna pe Dodon. Acum să vedem ce va face. Alte instrumente legale el nu are decât să se adreseze Parlamentului să pornească procedura de demitere a președintelui”, a spus Nicolae Negru.

În opinia lui, ar mai fi o pârghie despre care se vorbește: s-ar putea ca Vladimir Plahotniuc să dețină materiale compromițătoare asupra lui Igor Dodon pentru că după ce Guvernul l-a înaintat repetat pe Eugen Sturza, președintele nu a mai venit cu vreo reacție. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.