AIESEC Chisinau
Presedinte de proiect
Iulia Gotesan
Tel: 0 69014191
Email: julia.goteshan@aiesec.net
Web: www.nextstep.md
Next Step este urmatorul pas spre o cariera de succes
Next Step - International career trainings for leading specialist - este un proiect educaţional organizat de AIESEC Chişinău în a 5-a ediţie. Pe parcursul a 6 saptămâni, 80 de studenţi din universităţile din Chişinău, care au trecut o selecţie riguroasă, vor beneficia de sesiuni de pregătire în carieră. Scopul acestora este de a oferi suport studenţilor din ultimii ani, pentru ca ei să devina angajaţi de top.
Proiectul va avea loc în perioada de 10 ianuarie - 20 februarie, în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova şi va consta într-o serie de training-uri în domeniul managementului, resurselor umane şi dezvoltării personale. Training-urile vor fi facilitate de manageri de la companiile autohtone.
Proiectul Next Step organizeaza trei module ce includ partea teoretica-dezvoltarea personal (temele trainingurilor sunt: arta oratorică, managementul proiectelor, definitivarea propriului brand, arta persuasiunii, proactivitate si stress-management, time-management şi liderismul), partea teoretică pe arii (marketing, finante si tehnologii informationale) şi partea practică (workshop-ri organizate de traineri naţionali şi internaţionali).
Pentru a asigura o eficienţă maximă, sesiunile se vor desfăşura de 3 ori pe saptamană (training-urile vor avea un orar flexibil şi vor fi livrate în schimbul I şi II), astefel încat studenţii să poată beneficia de ele la ora accesibilă lor, iar limba de comunicare va fi româna, engleză şi rusă.
La finele proiectului cei mai activi 10 participanţi vor beneficia de posibilitatea de plecare într-un stagiu de practică la o companie sau proiect internaţional, în una din 110 ţări-membre din reţeaua globală AIESEC.
AIESEC este Liderul Global în Dezvoltarea Tinerilor Lideri, cea mai mare organizaţie de tineri din lume. A fost fondată în 1948, iar la moment este prezentă în peste 110 de ţări, inclusiv şi Republica Moldova. Organizaţia are drept scop valorificarea potenţialului uman pentru a produce un impact pozitiv în societate, prin oferirea oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională.