Se apropie alegerile parlamentare, de acea încep a curge gârlă tot felul de promisiuni și proiecte pentru viitor. De fapt, e și normal să fie așa. Alegătorii trebuie să știe ce au de gând să facă politicienii. Totuși, ultimii ar trebui să aibă grijă ca promisiunile lor să fie credibile. Iar pentru a avea credibilitate, în special politicienii care se află la guvernare, ar trebui să-și raporteze promisiunile noi la cele vechi. Asta pentru a-și evidența progresele, deci și randamentul activității.
La guvernare în Republica Moldova se află timp de nouă ani, fără întrerupere, o singură formațiune politică – Partidul Democrat din Moldova (PDM), care timp de șase ani a guvernat alături de alte câteva formațiuni aliate. De nouă ani, fără întrerupere, PDM deține conducerea celor mai importante ministere din țară, indiferent de variația denumirilor acestora și remanierile operate – Ministerul Economiei, denumit și guvern în cadrul Guvernului, pentru importanța pe care o are; și Ministerul Protecției Sociale, care urmează să traducă progresele economiei în beneficii sociale. De opt ani PDM deține, fără întrerupere, conducerea Parlamentului, celei mai importante instituții din cadrul unei republici parlamentare, cum este Republica Moldova. Adoptarea planurilor legislative, care urmau să asigure previzibilitatea dezvoltării țării și calitatea cadrului normativ a fost în responsabilitatea Parlamentului, a conducerii acestuia, deci și a PDM. De aproape trei ani, ceea ce echivalează cu 1/3 din timpul aflării la putere, guvernarea în Republica Moldova este asumată în totalitate de PDM. Toate aceste realități trebuie luate în considerare atunci când apar la rampă reprezentanții PDM, pentru a ne vorbi despre planurile lor de viitor. Și nu doar cei ai PDM, ci și cei din opoziție, care deși nu-și pot raporta promisiunile la realizări, totuși, cel puțin, nu ar trebui să-și permită ignorarea realităților existente. O astfel de abordare ar fi utilă pentru o competiție politică decentă și pentru asigurarea unei dezvoltări predictibile a țării. Altminteri vom avea parte doar de campanii propagandistice, din care vor ieși învingători cei ce dispun de mijloace în acest sens.
Am putea încerca să aplicăm abordarea evidențiată mai sus la afirmațiile și perspectivele de viitor, împărtășite cu cetățenii, de către ministrul educației, culturii și cercetării, Monica Babuc. La 4 octombrie 2018, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, doamna ministru, Monica Babuc, a făcut un șir de declarații referitoare la domeniul de responsabilitate a domniei sale. Cea mai importantă declarație se referă la faptul că au trecut patru ani de la elaborarea Codului Educației, iar actualmente se constată că mai multe prevederi sau nu au fost implementate pentru că nu au existat condițiile necesare, sau unele prevederi absolut necesare lipseau. Din declarațiile doamnei ministru nu a fost posibil să desprindem miezul problemei – Codul Educației, la momentul elaborării și adoptării, era rupt de realități sau realitățile au evoluat imprevizibil de rapid, depășind prevederile documentului?
Un răspuns la această întrebarea ar fi chiar foarte necesar. Asta pentru că responsabilitatea pentru calitatea Codului Educației o poartă, inclusiv, Parlamentul și conducerea acestuia. Iar condițiile necesare pentru aplicarea adecvată a prevederilor Codului Educației depind de performanțele economice și transformarea acestora în beneficii și protecție socială. Anume acestea din urmă – beneficiile și protecția socială, modelează și modulează optimismul social și dorința tinerilor de a deveni cadre didactice. De aceea, pledoaria doamnei ministru, Monica Babuc, pentru completarea Codului Educației în vederea soluționării problemei lipsei celor peste două mii de cadre din sistem, trebuie raportată și la promisiunile electorale ale PDM din campania electorală 2014. Atunci, în 2014, PDM le-a dezvăluit cetățenilor viziunea sa complexă asupra tuturor aspectelor vieții publice, inclusiv asupra educației.
Astfel, înainte de a ne convinge că e nevoie de o nouă viziune asupra educației, precum și suplinirea lacunelor din legislația de profil, ar fi corect s-o rugăm pe doamna ministru Babuc să împărtășească cetățeniilor ce a realizat și ce nu a realizat PDM, din cele promise în 2014 în domeniul educației: a) în primii 3 ani de la angajarea tinerilor specialiști, statul va asigura contribuțiile către fondul asigurărilor sociale pentru fiecare tânăr angajat; b) adoptarea unei legi a uceniciei, precum și realizarea de parteneriate permanente între școlile profesionale și diverse companii, firme și ateliere particulare; b) introducerea bacalaureatului vocațional; c) susținerea accesului la bacalaureatul internațional și promovarea recunoașterii lui în țară; d) promovarea legilor pentru ca tinerii să poată beneficia de burse private pentru realizarea studiilor; e) creșterea numărului de burse la specialitățile IT din învățământul de stat; f) noi creșteri salariale pentru profesori și pe parcursul următorilor ani; g) asigurarea pedagogilor cu pensii care să ajungă la nivelul coșului minim de consum etc. Sigur, unele dintre aceste promisiuni au fost realizate, dar ar fi interesant să știm cum evaluează doamna ministru per ansamblu performanțele guvernării în domeniul educației? Și să nu se uite că realizările din domeniul educației sunt dependente de cele din domeniile economiei și social. Iar aici evoluțiile au fost slabe. PDM a promis investiții anuale de un miliard de euro și noi știm că acestea au venit în proporții de 4-5 ori mai mici. De asemenea, știm că PDM a promis creșterea de două ori a salariului mediu pe economie, iar oficial creșterea a fost de doar 50%. Abia după ce constatăm aceste lucruri ar fi potrivit să discutăm și despre adaptarea pe viitor a viziunii PDM asupra educații la noile realități, pe care tot PDM le creează.
Dacă s-ar proceda așa, atunci am putea înțelege și regretele doamnei ministru Babuc, care ne-a informat că, deși anul curent instituțiile superioare cu profil pedagogic au fost absolvite de peste 800 de tineri, doar 123 au solicitat un loc de muncă, fără să se cunoască pe moment câți de fapt s-au angajat. Asta după ce 600 de absolvenți au fost repartizați în câmpul muncii. Aceste cifre reflectă o realitatea foarte tristă, că în pofida recentei adoptări de către Guvern a deciziei de majorare a indemnizațiilor, de la 45 de mii de lei la 120 de mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior cu profil pedagogic, asta nu motivează tinerii. Deci, optimismul social al tinerilor pedagogi nu rezidă doar în cuantumul indemnizațiilor, ci mai degrabă în perspectivele de durată pentru dezvoltarea țării.
Experții IPN
