Negocierile se vor încheia cu un acord secret PDM-PLDM, analist

Negocierile pentru instituirea noului guvern sunt pe ultima sută de metri. Analistul politic Viorel Cibotaru este de părere că noul cabinet de miniştri, cu certitudine, va fi votat pe data de 25 aprilie. Potrivit analistului, situaţia din ultimele zile a developat existenţa unor înţelegeri temeinice între PDM şi PLDM. Acordul dintre aceste formaţiuni va fi însă unul secret, transmite IPN.

„Sunt interese ascunse. Aceste înţelegeri au fost temeinic clădite, viziunile sunt clare, Ghimpu a ieşit din acest proces”, a menţionat analistul.

Potrivit lui Viorel Cibotaru, alegerea procurorului general şi votarea sistemului electoral mixt – sunt acţiuni care demonstrează că executivul va fi ales. Analistul susţine că  nu se poate vorbi de o alianţă cu numărul 3, mai degrabă este o înţelegere pragmatică pentru a duce această guvernare până la sfârşit în baza programului pe care l-a stabilit AIE 2.

Analistul consideră că părerea PL va fi luată în consideraţie, însă nu va mai funcţiona mecanismul ca orice decizie să se ia doar prin consens.

Viorel Cibotaru anticipează că va fi păstrată 70% din componenţa Guvernului. Se vor face doar unele remanieri în sensul componenţei ministerelor.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat pe Vlad Filat la funcţia de prim-ministru pe data de 10 aprilie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.