Naţionala de futsal va lupta pentru locul cinci la turneul din Azerbaidjan
Naţionala de futsal a Moldovei are o evoluţie modestă la turneul internaţional „Cupa Preşedintelui” din Azerbaidjan. Joi, 14 februarie, tricolorii au suferit a doua înfrângere. De această dată în faţa gazdelor, scor 1-6, transmite Info-Prim Neo.
Azerii au controlat autoritar jocul, iar brazilienii naturalizaţi din lot au făcut spectacol pe teren, Jadder şi Eduardo înscriind jumătate din goluri. Reuşita de onoare a moldovenilor a fost semnată de Eduard Hoderean, la finalul primei reprize.
„Are loc un schimb de generaţii la echipa noastră. Aceşti băieţi tineri au avut emoţii în faţa unui adversar foarte puternic”, a declarat selecţionerul Moldovei, Vladimir Vusatîi.
În primul meci, Moldova a cedat în faţa Letoniei, scor 0-2, şi fără niciun punct la activ s-a clasat pe ultimul loc în grupă.
Sâmbătă, 16 februarie, în meciul pentru locul 5, reprezentativa de futsal va juca cu echipa secundă a Azerbaidjanului.