Natalitatea din Moldova va scădea drastic în următorii ani, expert

Rata natalităţii în municipiile Chişinău şi Bălţi anul trecut a fost în creştere comparativ cu anul 2013. Cu toate acestea, per general rata natalităţii în Moldova este în scădere, iar cei mai negativi indicatori la acest capitol au fost constatate în raioanele Sângerei, Criuleni şi Făleşti. Solicitat de IPN, doctorul în ştiinţe medicale, Boris Gâlca, expert naţional în sănătatea reproducerii şi ştiinţe despre populaţie, a declarat că este un fenomen normal în contextul în care în grupul de mariaj intră generaţia tinerilor născuţi la mijlocul şi finele anilor '80, când Moldova a înregistrat un apogeu al natalităţii, cu circa 100 de mii de naşteri pe an, însă tendinţele vor descreşte brusc în următorii ani.

„În anii '80 ai secolului trecut noi am avut cea mai mare generaţie de tineri născuţi în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Este absolut normal ca azi, când aceşti tineri au intrat în căsătorie, să avem o creştere a natalităţii. Însă toate aceste cifre nu indică cu certitudine o creştere demografică în Moldova. Este un fenomen absolut temporar cu o durată foarte scurtă de timp, iar în câţiva ani deja vom avea o descreştere bruscă a natalităţii, când în vârsta de mariaj vor intra generaţia de tineri născuţi după 1990 , când am avut o descreştere semnificativă a tinerilor născuţi în Republica Moldova, deja ca stat independent”, a declarat Boris Gâlca.

Expertul susţine că Republica Moldova va înregistra în continuare o descreştere demografică, dar este un fenomen caracteristic pentru toate ţările din regiune. Depopularea este prezentă şi în Europa şi prin acest fenomen trece şi Moldova. În viziunea acestuia, situaţia poate fi schimbată prin dezvoltarea de politici prioritare în domeniul populaţiei, prin investiţii strategice în capitalul uman, promovarea egalităţii de gen ca prioritate politică, economică şi socială, oportunităţi pentru tineri, dar şi prin implementarea educaţiei de calitate conform criteriilor europene şi accesul general echitabil la servicii de sănătate.

„Politicile pro-nataliste pe care încă le menţine Moldova nu sunt viabile. Este dovedit în regiune şi la nivel global. Mult mai important rămâne investiţia şi aplicarea politicilor familiale „prietenoase”, investiţia în resursele umane, în oportunităţi de educaţie, în infrastructură pentru tinerele familii, în dezvoltarea durabilă şi ireversibilă, cu încrederea populaţiei în ziua de mâine. Sporirea natalităţii şi creşterea demografică, dacă asta se doreşte ca prioritate naţională, nu se poate face prin pârghii pro-nataliste: asemenea fenomene demografice sunt posibile doar la libera decizie şi consimţământ intra-familial”, a spus Boris Gâlcă.

Expertul naţional în sănătatea reproducerii şi ştiinţe despre populaţie mai susţine că doar atunci când tânăra familie va simţi impactul politicilor familiale prin infrastructurile prietenoase existente pentru creşterea copiilor, disponibilitatea de creşe şi grădiniţe cu servicii ireproşabile, accesul la servicii medicale calitative, egalarea infrastructurii şi calitatea vieţii dintre sat şi oraş etc., tânăra familie va fi cointeresată să nască şi al doilea, şi al treilea copil, şi de ce nu - poate şi mai mulţi.

În acelaşi context, Boris Gâlcă a spus că în Moldova devine deja o particularitate firească naşterea unui singur copil în familie şi ar fi bine ca toate instrumentele statului să fie orientate pe implementarea politicilor familiale, optimizarea activităţii profesionale şi corelarea acesteia cu responsabilităţile de familie, aşa cum au făcut-o ţările scandinave, care au cea mai mare natalitate din Europa.

Anual în Republica Moldova se nasc sub 40 de mii de copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.