Primăria municipiului Chişinău va sesiza forurile internaţionale despre abuzurile conducerii comuniste de a nu permite în ziua de vineri, 12 octombrie, intrarea pe teritoriul R. Moldova a delegaţiilor oficiale din România, care veneau să participe la Hramul Oraşului Chişinău. Deşi, la insistenţele Primarului general pe lângă autorităţile centrale, majoritatea delegaţiilor din România au putut trece frontiera, sâmbătă, 13 octombrie, cu excepţia celor din Bacău şi Târgu Mureş, Dorin Chirtoacă spune că ceea ce s-a întâmplat arată încă o dată că în structurile centrale ale statului domină mentalitatea sovietică totalitară comunistă. Primarul a declarat luni, 15 octombrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că ceea ce s-a întâmplat a arătat exact ca o situaţie de pe timpurile Uniunii Sovietice, ca în perioada cortinei de fier, fapt ce va trezi semne de întrebare la Bruxelles, Strasbourg şi în toate capitalele europene. Potrivit lui, această situaţie va avea consecinţe negative nu doar pentru relaţiile dintre R. Moldova şi România, ci şi în raport cu Uniunea Europeană. „Dincolo de faptul dacă există sau nu animozităţi între Guvernele celor două state, este vorba de cetăţeni ai Uniunii Europene, care nu pot fi opriţi să treacă frontiera doar pentru că cineva nu vrea. În conformitate cu obligaţiunile asumate de R. Moldova faţă de UE, oricare cetăţean al comunităţii europene poate intra pe teritoriul R. Moldova fără nici un fel de invitaţie sau justificare”, a menţionat primarul. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat protestul, în calitate de reprezentant al oraşului Chişinău şi al locuitorilor capitalei, faţă de acţiunile pe care le-a numit ilegale ale reprezentanţilor Serviciului de grăniceri, faţă de umilinţa la care au fost supuse delegaţiile din România care au trebuit să suporte consecinţele unei gândiri totalitate. Primarul general, Dorin Chirtoacă a dat dispoziţii Direcţiei Relaţii Externe să prezinte lista tuturor delegaţiilor, cu nominalizarea tuturor persoanelor care au fost opriţi la trecerea frontierei Leuşeni. Direcţia ar urma să formuleze o sesizare către organele abilitate ale statului pentru a cerceta acest incident şi a constata abuzurile care s-au comis în conformitate cu prevederile Codului muncii, Codului contravenţiilor administrative sau chiar şi ale Codului penal. Deşi nu a ascuns faptul că această situaţie a avut şi un alt tip de efect - de publicitate pentru Chişinău şi Hramul Oraşului, Dorin Chirtoacă spune că municipiul nu are nevoie de o astfel de publicitate pentru că, s-ar putea pe viitor, oricare alt invitat din UE să aibă mari rezerve în vederea vizitării Chişinăului şi astfel să aibă de suferit eforturile autorităţilor locale de a atrage investiţii şi a fi cât mai aproape de integrarea europeană. Primarul general a precizat că, în afară de oficialităţile din România, delegaţiile niciunui alt stat nu au avut probleme la traversarea frontierei cu R. Moldova. La sărbătoarea oraşului, au putut în cele din urmă să ajungă delegaţiile româneşti din Petroşani, Năvodari, Târgovişte, Suceava etc. În seara zilei de vineri, 12 octombrie, doar delegaţia mun. Bucureşti a putut să treacă frontiera cu R. Moldova.
Municipalitatea va sesiza forurile internaţionale despre abuzurile conducerii comuniste de a nu permite intrarea pe teritoriul R. Moldova a delegaţiilor oficiale din România
-
primarul despre regimul totalitar.mp3
- 0