Municipalitatea solicită ecologilor bani pentru evacuarea frunzelor
Primarul interimar Vasile Ursu a declarat, la începutul acestei săptămâni, că în toamna curentă nu va permite practica anilor trecuţi când, din lipsă de bani pentru transportare, frunzişul era doar adunat, iar copiii şi chiar adulţii dădeau foc grămezilor.
Motivul invocat de primarul interimar a fost că la arderea frunzelor sunt emanate gaze toxice, extrem de periculoase pentru sănătatea omului. Ursu a spus că frunzişul va fi transportat în afara oraşului, iar la adunarea acestuia va fi mobilizată şi populaţia.
În acest sens, primarul a solicitat Fondului Ecologic şi Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale „sprijin financiar al eforturilor Primăriei de transportare şi depozitare a frunzelor”.
Răspunsul ministerului de resort a fost prompt, însă a vizat doar repartizarea unor teritorii pentru depozitarea frunzelor la carierele Pruncul şi Purcel, din apropierea municipiului.
Surse din cadrul Agenţiei Ecologice Chişinău au declarat pentru Info-Prim Neo că în municipiul Chişinău de aproximativ 10 ani nu se permite arderea frunzelor, din cauza că poluării aerului cu substanţe toxice. Potrivit lor, cetăţenii care dau foc la frunze riscă să fie acţionaţi în judecată şi să suporte amenzi usturătoare.