Primăria municipiului Chişinău are datorii de peste 145 mil. lei faţă de SA „Termocom” la achitarea compensaţiilor pentru populaţie, după ce la începutul anului curent Consiliul municipal s-a angajat să achite diferenţa de tarif majorat. Directorul interimar al Direcţiei Generale Finanţe Valentina Văzdăuţan a declarat luni, 2 iulie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că la energia termică livrată populaţiei pe lunile ianuarie-mai 2007, suma compensaţiilor pe care trebuia să le achite bugetul municipal este de 185,1 mil. lei, din care au fost achitate doar 40 mil. lei, restul cheltuielilor neavând acoperire financiară. Consiliul municipal Chişinău a aprobat la 25 ianuarie majorarea tarifelor la căldură de la 233 la 540 de lei pentru o gicacalorie. Atunci, CMC a decis, cu votul consilierilor comunişti şi creştin-democraţi, ca populaţia să achite căldura până la sezonul următor de încălzire la preţul de 233 de lei, iar diferenţa de tarif să fie suportată din bugetul local. Această diferenţă ar costa bugetul, potrivit unor calcule, circa 220 mil. de lei. Mai mulţi consilieri, cât şi reprezentanţi ai Primăriei au declarat la acel moment că în bugetul local pentru 2007 nu sunt prevăzuţi şi nici nu există bani pentru acoperirea acestor cheltuieli. Subvenţionarea din bugetul local a diferenţei de tarif a fost considerată de consilierii din opoziţie drept o acţiune populistă a PCRM înainte de alegerile locale. Conform datelor din 1 iunie 2007, datoriile creditoare ale municipiului cu termenul de achitare expirat au constituit cca 201 mil. lei, inclusiv datoriile menţionate faţă de SA „Termocom”. Potrivit datelor Direcţiei Generale Finanţe, până în prezent cele mai însemnate datorii creditoare au fost admise la executarea lucrărilor de reconstrucţie şi extindere a străzii Pan Halippa – cca 14,6 mil. lei, la reconstrucţia Complexului „Gloria Muncii” şi a Cimitirului civil „Eternitate” – cca 11,6 mil. lei, la proiectarea şi construcţia protecţiei teritoriului adiacent râului Golbocica – cca 5,7 mil. lei, la proiectarea şi construcţia liniei de troleibuz din str. Independenţei, sectorul Botanica – cca 5,4 mil. lei, la amenajarea cartierelor din municipiul Chişinău – cca 10,7 mil. lei şi la amenajarea trotuarelor în placă ornamentală – cca 3,9 mil. lei.