Municipalitatea este dispusă să acorde garanţii proprietarilor de microbuze din capitală pentru ca aceştia să poată activa fără impedimente. Primarul general Dorin Chirtoacă, a solicitat Direcţiei generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie (DGTCC) să propună soluţii pentru depăşirea situaţiei de criză în care s-au pomenit transportatorii privaţi, după decizia Guvernului de a scoate de pe rute microbuzele reutilate. „Trebuie să asigurăm transportatorii că pot investi cu siguranţă în unităţi de transport şi că nu vor fi împiedicaţi de Primărie să-şi practice activitatea”, a menţionat Chirtoacă, îngrijorat de un eventual blocaj în transportul municipal, ca rezultat al retragerii din circulaţie a tuturor microbuzele reutilate. Şeful DGTCC, Veaceslav Ţărnă, consideră că transportatorii n-ar avea piedici în activitate, dacă unităţile de transport ar răspunde cerinţelor pentru transportarea călătorilor. „Pentru problema microbuzelor există mai multe soluţii. Fie ca Guvernul să-şi revadă decizia de excludere a microbuzelor reutilate, fie ca agenţii economici să-şi cumpere unităţi de transport noi, inclusiv de capacitate mare, fie ca municipalitatea să revadă mecanismele de calculare a tarifelor pentru călătorie, încât această activitate să fie rentabilă şi proprietarii să poată să-şi răscumpere cheltuielile pentru procurarea noilor unităţi de transport”, a subliniat şeful DGTCC. Veaceslav Ţărnă optează pentru încheierea unor contacte între administratorii de rute şi Primărie pentru un anumit termen de activitate. Până în prezent transportatorii activau în baza autorizaţilor. Potrivit sursei citate, Primăria ar putea să acorde garanţii transportatorilor privaţi dispuşi să cumpere unităţi de transport de capacitate mare, de la 16 până la 30 de locuri, care se demonstrează a fi eficiente în orele de vârf. „Rutele trebuie balansate. În orele de vârf este cazul să circule unităţi de transport de capacitate mare, astfel încât călătorii să nu aştepte în staţii, iar în restul zilei - unităţi medii şi mici”, a precizat Ţărnă. Cu referire la ideea Primarului general ca transportul cu microbuze să fie administrat de municipalitate, şeful DGTPCC a opinat că iniţiativa nu este oportună pentru moment, date fiind costurile ridicate pentru deschiderea centrelor de reparaţii, a centrelor de testări tehnice şi a unităţilor de control medical al şoferilor. Primarul capitalei nu exclude pe viitor că va cere extinderea termenului de 10 ani pentru exploatarea microbuzelor, în cazurile în care unităţile de transport vor corespunde condiţiilor tehnice. „Poate vom pune şi această problemă, dar numai atunci când o să ajungem să se respecte standarde în toate domeniile”, a subliniat Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo.