Administraţia capitalei va examina şi va propune SA „Termocom” o schemă de achitare a datoriilor de 151 mln lei pentru căldură, cu condiţia ca întreprinderea, la rândul ei, să achite imediat datoriile faţă de CET-uri, iar acestea – faţă de SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC). Directorul ACC, Constantin Becciev, a declarat că datoriile debitoare ale întreprinderii pe care o conduce însumează circa 270 mln lei, dintre care 90 mln sunt datoriile complexului termoenergetic din capitală. Schema de finanţare, pe care autorităţile locale urmează să o analizeze în cadrul unei şedinţe speciale, ar putea presupune ca municipalitatea să transfere direct ACC 75 mln lei datorii curente, care reprezintă jumătate din aceste surse, prin procedura decontărilor reciproce. Autorităţile locale vor astfel să se asigure că banii achitaţi „Termocom”-ului vor ajunge şi la furnizorul de apă al distribuitorului de căldură, care a acţionat Primăria în judecată pentru datorii şi care şi-a motivat acţiunea prin imposibilitatea onorării angajamentelor financiare asumate. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat anterior că doreşte rezolvarea amiabilă a problemei datoriei de 151 mln faţă de „Termocom”, în special pentru că şi furnizorii „Termocom-ului”, cum ar fi Centralele Electrice cu Termificare au mari datori faţă de „Apă-Canal”. Becciev a menţionat că ACC este în prezent într-o situaţiei economico-financiară foarte dificilă, inclusiv pentru că are creditori fermi, cum sunt băncile şi compania „Union Fenosa” care nu tolerează abateri de la termenele de plată. Dacă în săptămâna curentă „Apă-Canal” nu va achita 9 mln lei pentru energia electrică consumată, peste două-trei zile, vor fi deconectate de la curent staţiile de pompare a apei, a menţionat Becciev, citat de Info-Prim Neo.