Moţiunea simplă împotriva ministrului Maia Sandu nu a acumulat suficiente voturi

Moţiunea simplă iniţiată de PCRM asupra politicilor în domeniul educaţional, activităţii Ministerului Educaţiei şi activităţii ministrului Maia Sandu nu a trecut în Parlament, fiind votată de doar 32 de deputaţi, din cadrul fracţiunii PCRM şi grupului Dodon, un număr insuficient pentru a fi promovată, transmite IPN.

În cadrul audierii, ministrul a declarat că, potrivit rezultatelor preliminare ale sesiunii de bacalaureat 2013, circa 60% de candidaţi au susţinut examenele. „Trebuie să vedem această cifră ca un pas spre viitorul moral al Republicii Moldova. Dar totodată, această cifră confirmă unele probleme serioase din sistemul de învăţământ”, a spus Maia Sandu.

Ministrul a declarat că, deşi nu s-a eliminat definitiv frauda la sesiunea de BAC din acest an, Republica Moldova se află pe calea cea bună. „Avem o perspectivă reală asupra creşterii nivelului calitativ al învăţământului din ţară. Astăzi putem anunţa că măsurile au început a face diferenţa. Marea majoritate a elevilor au participat corect la examen. Nu putem spune că am eliminat complet frauda, dar suntem pe calea cea bună”, a adăugat ministrul.

Maia Sandu a spus că Moldova se confruntă cu o criză a valorilor autentice, iar rezultatele examenelor este o reflecţie fidelă a situaţiei în care se află ţara. Ministerul Educaţiei va veni pentru anul viitor cu unele idei pentru a evita publicarea rezultatelor testelor de bac pe internet, cum s-a întâmplat în acest an.

Deputaţii comunişti au declarat că niciodată în istoria desfăşurării examenelor de bacalaureat în Republica Moldova nu s-au atestat rezultate atât de proaste. Potrivit parlamentarei Inna Şupac, aceste rezultate denotă eşecul politicilor din domeniul educaţiei, promovate de către guvernare din 2009.  Inna Şupac a mai spus că centrele de BAC s-au transformat în camere de detenţie, în loc să fie locuri de creaţie.

Colegul său, deputatul Todua Zurabi a spus că la această sesiune de BAC elevii au fost puşi în condiţii de stres psihologic enorm. Măsurile aplicate de minister s-au dovedit ineficiente, actul de corupţie în timpul examenelor nu a dispărut.

O moţiune simplă este aprobată cu votul majorităţii şi exprima poziţia Parlamentului într-o anumită problemă, fiind obligatorie pentru Guvern sau alte autorităţi vizate, notează IPN.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.