Parlamentul a respins moțiunea simplă înaintată de formațiunea socialiștilor asupra politicii interne în domeniul învățământului realizate de Ministerul Educației, transmite IPN.
Ministra Corina Fusu a declarat în raportul său că circulara privind educația istorică, contestată de deputații socialiști, cu referire la Ziua de 27 martie, se încadrează în programul activităților extrașcolare şi asemenea activități se desfășoară anual. Ministerul Educației a emis circulare similare pe diferite teme, implicit referitor la comemorarea victimelor Holocaustului, cu ocazia Zilei Memoriei sau la 30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl.
Cât privește solicitarea socialiștilor de revizuire a curriculumului școlar, inclusiv prin introducerea Istoriei Moldovei, Corina Fusu a declarat că recent Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei a emis un aviz privind perspectiva disciplinelor Istoria românilor şi Istoria universală, în care se menționează că în cei 25 de ani comunitatea istoricilor din Moldova s-a pronunțat în repetate rânduri asupra acestor discipline, iar curriculumul existent combină armonios materialul istoric ce se referă direct la fapte și personalități de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Punerea în aplicare a acestui demers va perturba procesul educativ şi există riscul de a genera consecințe sociale de ne evitat. Institutul de Istorie al AŞM precizează că politicul nu are dreptul să se implice în chestiuni legate de științe, fapte, date etc., iar istoria predată în școli este a românilor şi nu a României, iar acest lucru permite elevilor să înțeleagă istoria propriului popor”, a spus ministrul educației.
Despre vacanțele cadrelor didactice din grădinițe, Corina Fusu a menționat că în prezent se lucrează asupra unui orar care urmează să fie negociat cu părinții la fiecare instituție în parte.
La acuzațiile precum că Ministerul Educației duce o politică de lichidare a instituțiilor de învățământ, Corina Fusu a spus că în Republica Moldova există 1240 de instituții de învățământ primar şi secundar general, din care 22 sunt şcoli mici şi gimnazii cu mai puțin de 91 de copii şi şcoli primare cu mai puțin de 41 de elevi. Conform Codului Educației, aceste şcoli pot avea două perspective: fie se face complex educațional grădiniță-școală primară, fie sunt transformate în filiale în jurul unei şcoli mai mari şi unde sunt mai mulți copii, pentru că procesul educațional este mai competitiv unde este un număr mai mare de cadre didactice şi de elevi.