Moţiunea de cenzură înaintată Guvernului Leancă nu va fi susţinută, opinie

Moţiunea de cenzură înaintată Guvernului condus de Iurie Leancă de către parlamentarii din fracţiunea Partidului Comuniştilor nu va fi susţinută de  majoritatea parlamentară şi nu reprezintă pericol de demisie pentru actualul guvern, a spus analistul politic, Anatol Ţăranu, în cadrul emisiunii Politica de la TV7, transmite IPN.

„De data aceasta guvernul nu va cădea. Moţiunea de cenzură se va consuma fără finalitate”, a afirmat Anatol Ţăranu. Potrivit lui, teoretici, rezultatul moţiunii ar putea fi altul, dacă la ea vor adera deputaţi din alte partide pentru a obţine 51 de voturi din totalul de 101 mandate, ceea ce, practic, este imposibil pe moment.

Liderul Partidul „Forţa Poporului”, Nicolae Chirtoacă, a spus că proteste desfăşurate de Partidul Comuniştilor în ultima perioadă, inclusiv moţiunea de cenzură guvernului, nu sunt altceva decât acţiuni concrete pentru a atrage electoratul. Pentru atingerea acestui scop, comuniştii folosesc toate pârghiile, inclusiv tribuna parlamentară.

Analistul politic Igor Boţan a spus că guvernarea înţelege cât de important este ca în această perioadă să demonstreze o coaliţie de succes, însă o gafă mare a Guvernului actual care l-a făcut să piardă din încrederea cetăţenilor ţine de  acţiunile privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău şi privatizarea Băncii de Economii a Moldovei.

Invitaţii la emisiune au ajuns la concluzia că Partidul comuniştilor profită de gafele guvernării pentru că îşi doresc cu orice preţ să revină la guvernare. Totodată, aceştia consideră că acţiunile PCRM sunt îndreptate către campania electorală.

Deputaţii PCRM au înaintat joi, 10 octombrie, moţiune de cenzură Guvernului condus de Iurie Leancă. Parlamentarii din opoziţie au învinuit executivul că încearcă să deposedeze statul de Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău. Moţiunea a fost semnată de 27 de deputaţi comunişti şi urmează a fi examinată în prima şedinţă în plen a Parlamentului de săptămâna viitoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.