Moldoveancă exploatată la lucru în Rusia. Cuplu condamnat la închisoare

O femeie de 38 de ani și un bărbat de 39 de ani au fost condamnați la 9 și, respectiv, 10 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane, după ce au exploatat prin muncă o tânără din Edineț în Federația Rusă. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Central, transmite IPN.

Potrivit anchetei, în martie 2016, inculpatul a convins o tânără de 27 de ani să-l urmeze în Rusia, promițându-i un viitor împreună. Odată ajunsă în orașul Celeabinsk, victima a descoperit că bărbatul avea deja o relație de concubinaj cu cealaltă inculpată. Când a vrut să plece, cei doi i-au confiscat documentele și au forțat-o să muncească în piețe, fără plată.

Între august și octombrie 2016, tânăra a fost mutată în mai multe locuri, fiind supravegheată constant, amenințată și agresată fizic. Cei doi îi luau zilnic toți banii câștigați, aproximativ 10 000 de ruble rusești, menționează autoritățile.

De asemenea procuratura informează că pe lângă condamnarea la 9 ani, alți patru ani femeia nu va putea exercita activități în domeniul angajării. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.