Moldova va negocia cu China un credit de 1 mlrd dolari
Vladimir Baldovici, ministrul moldovean al construcţiilor, Fang Yuanming, preşedintele Corporaţiei „China Naţional Overseas Engineering Corporation” (COVEC) şi
vicepreşedintele acesteia, Zhao Xiang, au semnat joi, 23 iulie, un memorandum de înţelegere în vederea alocării de către China a circa 1mlrd dolari pentru realizarea unor proiecte în domeniul infrastructurii. Creditul va fi acordat Moldovei în baza unei garanţii de stat pe 15 ani cu o perioadă de graţie de 3 ani, transmite Info-Prim Neo.
Este primul credit de o asemenea valoare pe care îl negociază R. Moldova cu donatorii străini, a spus Vladimir Baldovici. Semnarea Memorandumului de înţelegere face dovada credibilităţii partenerilor chinezi faţă de Moldova, a mai spus ministrul.
Creditul va fi orientat la realizarea unor proiecte de infrastructură în domeniul reabilitării reţelelor de drumuri, sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, staţiilor de purificare, în domeniul energeticii.
Negocierile pentru credit vor dura 4 luni, după care urmează să fie semnat acordul de finanţare. Realizarea proiectelor va începe după ratificarea de către Parlament a acordului şi va dura 6 ani.
Fang Yuanming a menţionat că are o părere bună despre Moldova şi crede că este în măsură să creeze un viitor bun şi un nivel înalt de viaţă pentru poporul ei.
Corporaţia de stat COVEC-CREC este cea mai mare întreprindere de construcţii din China. Are 37 de întreprinderi şi 7 institute de cercetare. A realizat 1550 de proiecte în circa 60 ţări. Revista americană Fortune a inclus COVEC-CREC în topul celor mai mari companii ale lumii. Are reprezentanţe în 23ţări.