Moldova şi România vor implementa proiecte economice comune pe termen lung
În anul 2008, România s-a clasat pe primul loc printre destinaţiile exporturilor moldoveneşti, livrările fiind în creştere cu 60%. Au sporit cu 40% şi importurile, a comunicat joi, 29 ianuarie,
prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, într-o conferinţă de presă la încheierea discuţiilor cu ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri din România Constantin Niţă, transmite Info-Prim Neo.
Au fost lansate mai multe proiecte noi. Printre acestea şi construcţia Centralei electrice de la Ungheni. În dialogul cu Constantin Niţă am abordat problema construcţiei liniei aeriene de înaltă tensiune Ungheni-Iaşi, foarte importantă pentru implementarea acestui proiect, care va unifica sistemele energetice ale celor două ţări „ a declarat Igor Dodon.
Alte subiecte puse în discuţie ţin de colaborarea în domeniul infrastructurii calităţii, avînd în vedere trecerea RM la standardizarea voluntară şi racordarea legislaţiei naţionale în domeniu a RM la cea comunitară, precum şi de dezvoltarea a comerţului bilateral, crearea condiţiilor pentru punerea în funcţiune a punctului vamal Lipcani- Rădăuţi, a mai spus prim-viceprim-ministrul.
„Am ţinut să fac această primă vizită la Chişinău pentru a arăta interesul României faţă de RM. Venim mai aproape de vecin, mai ales în situaţii de criză financiar-economică”, a declarat ministrul român al întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri.
Constantin Niţă consideră că e necesar un ritm mai susţinut în promovarea companiilor româneşti pe piaţa RM şi a companiilor moldoveneşti pe piaţa din România. „Mă declar mulţumit de colaborarea stabilită şi principiile acestei colaborări. În următoarele zile vor fi create echipele de lucru pentru elaborarea unor proiecte pe termen lung, care vor fi discutate mai apoi în cadrul Comisiei interguvernamentale bilaterale”, a spus oficialul român.
Potrivit acestuia, circa 650 de întreprinderi cu capital român în Moldova e foarte puţin. Potenţialul e mai mare. Acesta se referă şi la companiile cu capital moldav în România, deşi numărul lor e mai mare – circa 3300,
Răspunzînd la întrebarea ce se va întreprinde pentru ca să fie posibilă trecerea frontierei prin punctul vamal Lipcani-Rădăuţi, Constantin Niţă a spus că peste 2 săptămîni va fi aprobat bugetul de stat al României şi că s-ar putea ca să fie prevăzute surse în scopul creării infrastructurii respective pe partea dreaptă a Prutului.