Moldova şi Germania fac schimb de bune practici în domeniul nediscriminării

Organizaţiile din domeniul nediscriminării din Moldova şi Germania fac schimb de bune practici în acest domeniu. Bazele acestui parteneriat au fost puse în cadrul unei conferinţe, la care au fost prezentate şi obstacolele cu care se confruntă cetăţenii celor două state, transmite IPN.

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Knotz, a spus că respectarea drepturilor omului reprezintă una din cele mai mari realizări ale societăţii moderne. Totodată, eliminarea discriminării este un element important în procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE, iar schimbul de experienţă şi păreri sporeşte motivarea.

Directorul biroului Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, Thorsten Geissler, a menţionat că aria programului vizează 10 ţări, printre care şi Republica Moldova, iar fundaţia sprijină consolidarea structurilor democratice şi constituţionale. „Misiunea noastră pentru consolidarea statului de drept nu constă doar în consolidarea instituţiilor democratice, dar şi în acordarea consultanţei în prevenirea şi combaterea corupţiei. Ne angajăm în favoarea unei societăţi deschise şi incluzive, în care demnitatea fiecărui om să fie respectată, în favoarea unei societăţi lipsite de discriminare”, a precizat Thorsten Geissler.

Directorul Oficiului federal pentru combaterea discriminării, Christine Luders, a povestit  că organizaţia pe care o reprezintă a promovat procedura anonimă de depunere a dosarelor de angajare, deoarece multe persoane nu sunt angajate în câmpul muncii doar din simplul motiv că nu au un nume german sau că provin din state din Europa de Sud-Est sau Arabia Saudită. Germania este sub media UE la capitolul remunerării diferenţiate a bărbaţilor şi femeilor, dar germanii au foarte mari prejudecăţi vizavi de toţi cei care provin din Europa de Sud-Est. Astfel, prin procedura anonimă de depunere a dosarelor este indicată doar calificarea candidaţilor, iar rezultatele au demonstrat că după interviul cu angajatorul părerile despre angajaţi se schimbă simţitor, a mai spus Christine Luders, subliniind  că nu este normal ca un om să fie discriminat sau judecat în funcţie de ţara de origine.

Andrei Brighidin, membru al Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, a împărtăşit experienţa Republicii Moldova, spunând că cetăţenii sunt discriminaţi atunci când vine vorba de accesul la bunuri şi servicii, dar şi accesul la justiţie şi învăţământ. În acest context, reprezentanţii consiliului au menţionat necesitatea abilitării acestuia cu atribuţii de aplicare a amenzilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.