Republica Moldova obține statut de membru al Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor. S-a angajat să susțină valorile fundamentale consacrate în documentul fondator al Comunității Democrațiilor, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene într-un comunicat de presă, transmite IPN.
Procesul de examinare a cererii Republicii Moldova de a obține statutul de membru a fost încheiat pe 20 iulie, urmare consensului atins în rândul celor 28 de state membre. Aderarea Republicii Moldova la Consiliul Guvernator al Comunității Democrațiilor demonstrează încrederea acordată de statele membre în acțiunile întreprinse de autoritățile naționale pentru a transforma statul prin modernizarea și democratizarea instituțiilor publice. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene.
Aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Democrațiilor va contribui la atingerea unui obiectiv important din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, și anume promovarea unor societăți pașnice și inclusive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și inclusive la toate nivelurile. De asemenea, va contribui la sustenabilitatea procesului de modernizare și democratizare a Republicii Moldova în procesul său de aderare la Uniunea Europeană.