„Moldova mă doare” – o carte-mărturie despre masacrul din aprilie 2009

Damian Hâncu, victimă a evenimentelor din aprilie 2009, şi-a lansat cartea „Moldova mă doare”, în care descrie cum tinerii au fost maltrataţi în comisariate şi umiliţi de către poliţişti. „Moldova mă doare” este un mesaj de încurajare, o carte despre speranţele şi aspiraţiile tinerilor, transmite Info-Prim Neo. „Am dorit să redau suferinţele care le-am suportat atunci, sacrificiul pentru libertate şi democraţie. „7 aprilie” a fost o revoltă a tinerilor, care, din păcate, a fost transformată într-un masacru, cu 5 morţi şi 10 fete violate în comisariatele de poliţie comuniste. Mi-a fost greu să o scriu pentru că trebuia să-mi amintesc fiecare moment, mai ales că am fost martorul morţii lui Valeriu Boboc. Suferinţa care am trăit-o nu am dorit să fie limitată doar la un simplu capitol”, a menţionat autorul. Damian Hâncu spune că „7 aprilie” este un eveniment istoric, iar pentru el reprezintă o durere şi un mesaj de schimbare şi speranţă. Intenţia de a scrie o carte a apărut imediat după evenimente, dar numai după un an şi ceva, gândurile au putut fi puse pe hârtie. Cartea a apărut în trei limbi: română, engleză şi franceză, pentru ca şi cetăţenii străini interesaţi să poată citi despre „7 aprilie” alte lucruri decât se spun. Mama tânărului, Parascovia Hâncu, a declarat că a citit cartea de mai multe ori şi de fiecare dată a fost tulburată. „Ştiu că Damian suferă, dar nu vrea să-mi spună. „7 aprilie” a marcat trecerea de la regimul comunist, dat jos de către tineri. Noi, în 1989, eram tineri ca ei şi am venit la Marea Adunare Naţională pentru a cere libertate. Acum istoria se repetă şi copiii noştri ne urmează”, a spus Parascovia Hâncu. Scriitoarea şi ziarista Luminiţa Dumbrăveanu, cu ajutorul căreia a fost lansată cartea, a spus că genericul acestei prezentări este: „Cine uită – nu merită”. „Cartea are nu doar valoare documentară, dar şi artistică. Este o carte care bate clopotele, care te doare. Este consacrată tuturor celor care şi-au pus viaţa în pericol pentru viitorul ţării”, a spus Luminiţa Dumbrăveanu. Scriitorul Nicolae Dabija a menţionat că „7 aprilie” a fost o continuare a revoltelor care s-au produs acum 20 de ani. „Ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie a fost un lucru foarte important, deoarece tinerii şi-au arătat că doresc democraţie, libertate, doresc în Europe. Tinerii au schimbat Moldova la faţă, iar Damian Hâncu este unul din martirii acelor evenimente”, a spus Nicolae Dabija. Cartea a apărut la Editura Prut Internaţional, în câteva sute de exemplare şi poate fi găsită la orice librărie la preţul de 20 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.