Republica Moldova a devenit un exemplu la nivel internațional prin răspunsul eficient la gestionarea fluxului de refugiați, dar și prin dezvoltarea instrumentului de protecție temporară a refugiaților. O declarație în acest sens a fost făcută de reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca Bonelli, la întrevederea cu premierul Dorin Recean, transmite IPN.
„Chiar dacă astăzi nu avem refugiați la hotar, aceștia au nevoie de suport aici, în Republica Moldova. În același timp, obiectivul nostru comun este să facem din prezența refugiaților o oportunitate de dezvoltare pentru țară”, a menționat Francesca Bonelli.
Prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre prioritățile Guvernului pentru perioada următoare, subliniind continuarea programelor umanitare, facilitarea angajării refugiaților în câmpul muncii, susținerea integrării copiilor refugiați în sistemul de învățământ și oferirea sprijinului educațional necesar. „Purtăm responsabilitatea de a sprijini acești oameni în integrarea lor în societatea noastră și mizăm pe cooperarea Agenției ONU pentru Refugiați în acest proces”, a spus premierul Dorin Recean.
Șeful executivului a apreciat contribuția UNHCR la sporirea capacității de răspuns a Guvernului și dezvoltarea unor mecanisme eficiente pentru gestionarea crizei refugiaților, accentuând deschiderea de a extinde cadrul de cooperare pentru a oferi cât mai multe oportunități persoanelor strămutate din Ucraina și comunităților gazdă.
Pe teritoriul Republicii Moldova se află momentan peste 82 de mii de refugiați ucraineni.