Modificările propuse la Legea procuraturii sunt contrare Constituției, avocat

Președintele asociației obștești „Centrul de Inițiative și Monitorizare Autorități Publice”, avocatul Ion Dron, spune că modificările propuse de către guvernare la Legea cu privire la procuratură sunt „o diversiune împotriva independenței instituției”. Luni, într-o conferință de presă la IPN, Ion Dron a declarat că actuala guvernare nu și-a definit corect prioritățile în ceea ce privește Procuratura Generală.

Avocatul afirmă că modificările propuse sunt „mișcări de formă, nu și de conținut”. „Acestea nu vor demonta sistemul vechi, dar vor consolida controlul politic asupra instituției procuraturii de către alte persoane decât ale lui Plahotniuc (fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc, n.r.)”. Potrivit lui Ion Dron, guvernarea, inițiind modificările în cauză, arată că nu își dorește schimbarea sistemului, a regulilor de joc. „Se dorește schimbarea omului care să preia sistemul construit de Vlad Plahotniuc, să-l controleze în continuare, prin introducerea în CSP a majorității venite pe filieră politică”, a remarcat Ion Dron.

Avocatul menționează că autorii modificărilor propun ca în Consiliul Superior al Procurorilor să se regăsească 19 persoane, față de 12 cum sunt acum. Zece să fie aleși din rândul societății civile, despre care Ion Dron spune că vor fi numiți pe criterii politice, iar nouă membri să fie procurori, în loc de opt procurori câți sunt acum, și patru din afara politicului. „Acest proiect de lege este contrar spiritului și logicii normei constituționale”, a declarat președintele asociației obștești „Centrul de Inițiative și Monitorizare Autorități Publice”.

În opinia sa, nu este nicio garanție că cele zece persoane care vor veni din societatea civilă vor fi mai bune decât cei numiți până acum. „În loc să consolidăm independența instituțională a procurorului și treptat să-l scoatem de sub influența sectorului politic, noi procedăm exact invers și aducem influența politicului chiar la vârful piramidei în această instituție, în CSP”, a spus Ion Dron.

Ion Dron a mai menționat că modificările inițiate nu garantează unui procuror că nu va fi sancționat dacă va porni un dosar penal împotriva unui lider sau membru de partid. Avocatul crede că „se va proceda la fel ca pe timpul lui Vlad Plahotniuc. Îi vor pune să lucreze la comandă”.

O altă modificare care stârnește îngrijorare, potrivit lui Ion Dron, ține de alegerea procurorului general, competență care se transferă de la CSP către o comisie specială.  „Se substituie o instituție cum este CSP cu o organizație obștească, lucru inadmisibil din punct de vedere constituțional”, atenționează Ion Dron.

Avocatul a comentat și propunerea de a institui interimatul funcției de procuror interimar. „Procurorul interimar îl trimit acolo să curețe safeurile, să înceteze unele dosare penale și apoi să vină acolo un procuror general care nu mai are ce face”, a conchis Ion Dron.

  • Ion Dron despre modificarile propuse la legea procuraturii
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.