Radiodifuzorii vor fi obligați să difuzeze cel puțin 30% de content local în prime time, între orele 18.00 și 24.00. Prevederea se conține într-un proiect de modificare a Codului Audiovizualului, votat joi, 30 martie, în lectură finală, transmite IPN.
În redacția Codului Audiovizualului din anul 2006 nu era specificat timpul de difuzare a contentului local. Experiența a arătat că mulți radiodifuzori evitau prime time-ul, în multe cazuri făcând alegerea în favoarea segmentului nocturn.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor votate, vor fi stabilite condiții clare – când și pentru ce Consiliul Coordonator al Audiovizualului poate aplica penalități și care este consecutivitatea sancțiunilor. În redacția anterioară condițiile de aplicarea a sancțiunilor lăsau loc de interpretare. De asemenea, proiectul obligă CCA să selecteze, o dată la cinci ani, în urma unui concurs internațional, o companie pentru măsurarea audienței.
Scopul proiectului este stimularea producției autohtone, respectiv, sporirea numărului locurilor de muncă și a calificării în media, stabilirea unor reguli clare pentru radiodifuzori și excluderea posibilităților de abuz din partea autorității naționale de reglementare în domeniul audiovizualului.
Totodată, autorii au renunțat la o modificare inclusă inițial în proiect – cu privire la retransmisia emisiunilor informative numai din țările care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră.
Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc a comentat că în acest fel proiectul nu-și va atinge scopul de a proteja piața mediatică de propaganda din afară, în special din Federația Rusă. Deputatul a mai spus că acest proiect vine să favorizeze grupurile mediatice – unul afiliat guvernării și altul afiliat Partidului Socialiștilor, și acest fapt, potrivit lui Pistrinciuc, este dovedit și de votul comun pentru proiectul în cauză.