Analiză IPN: Cu toată importanţa deosebită pe care a avut-o anul 2013 din punct de vedere politic, dar şi geopolitic, pentru Moldova, ea este inferioară importanţei pe care urmează să o aibă anul 2014. În acest sens, anul 2013 nu a fost decât o anticameră a 2014, contând cu adevărat doar investiţiile, făcute în 2013, care au potenţial să contribuie la atingerea mizelor acestui an electoral. Câştigarea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014 este miza principală şi generală pe care o urmăresc absolut toate forţele politice din Republica Moldova. De reuşita acestei mize depinde  realizarea tuturor celorlalte scopuri,  reale şi iluzorii, sincere şi trucate, pe care şi le pot pune actorii politici din Moldova pe parcursul anului nou, 2014. 
---

Investiţiile şi anti-investiţiile guvernării

Parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană care include şi Acordul de Liber Schimb, precum şi obţinerea promisiunii UE de a liberaliza regimul de vize pentru moldoveni în scurt timp este principala investiţie pe care partidele componente al Coaliţiei Pro Europene au făcut-o pe parcursul anului trecut în viitoarea confruntarea electorală de la sfârşitul anului curent. Efectele pozitive ale acestor realizări vor servi drept argumentele de bază cu care acestea vor veni în faţa alegătorului după un nou mandat.

Un exemplu de efect pozitiv, rezultat din apropierea instituţionalizată a Moldovei de UE, poate fi considerată deschiderea totală a pieţelor europene pentru vinurile moldoveneşti, practic, imediat după instituirea embargoului de către Federaţia Rusă şi mult înainte de intrarea în vigoare a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb. Este adevărat că efectul pozitiv este unul mai mult simbolic, pentru că până la pătrunderea masivă reală a vinurilor moldoveneşti pe piaţa europeană trebuie să mai treacă ceva timp şi să se întreprindă ceva acţiuni suplimentare. Dar contează modelul de soluţionare a problemelor, inclusiv de ordin economic, politic şi geopolitic, devenit posibil datorită acestei apropieri de UE.

O altă investiţie, dar legată de prima, au fost multiplele cazuri de finalizare a proiectelor de infrastructură socială în multe şi diferite localităţi şi regiuni ale ţării. Este vorba despre darea în exploatare a noilor grădiniţe şi şcoli, centre medicale şi apeducte, segmente de drumuri locale şi naţionale etc. Şi aceasta în condiţiile când localităţile şi regiunile respective nu au avut parte de toate acestea pe parcurs de ani şi chiar decenii. Acest gen de investiţie va continua şi pe parcursul anului curent, după spusele autorităţilor actuale, astfel încât fiecare sat, fiecare om să beneficieze de aceste proiecte, realizate, preponderent, iarăşi, pe banii europenilor sau altor parteneri de dezvoltare a ţării. Investiţiile respective vor avea statutul de argumente cele mai credibile în confruntarea pentru Parlamentul 2014.

O sub-investiţie, dar tot în contextul procesului de integrare europeană a ţării, a constituit „schimbarea la faţă” a actualei guvernări într-un moment de criză politică profundă, când se părea că această schimbare este deja imposibilă. Mai exact, este vorba de dovada capacităţii de a schimba modalitatea de comunicare între componentele guvernării şi, respectiv, de guvernare a ţării în format coaliţional, în mod mai mult sau mai puţin civilizat. Aceasta în condiţiile când populaţiei i s-a lâncezit definitiv de certuri, reglări de conturi şi acuzaţii reciproce provenite din interiorul coaliţiei de guvernământ.

În acest sens, comportamentul „sălbatec” de comunicare al celor trei formaţiuni politice au constituit o anti-investiţie, care a zdruncinat grav imaginea şi credibilitatea lor în ochii electoratului. Într-atât de grav, încât anti-investiţia ar putea trage la cântar tot atât sau chiar mai mult decât investiţiile, dacă partidele respective nu vor avea grijă de consolidarea şi multiplicarea respectivei „sub-investiţii”.

Apropo, de contextul european al „sub-investiţiei”. La etapa finala a crizei politice din prima jumătate a anului trecut, componentele Alianţei pentru Integrare Europeană au ars toate podurile pe care s-ar fi putut reveni la posibilitatea guvernării în comun, în anumite cazuri aceste poduri au fost arse în mod repetat, cu implicarea repetată a duşmanului politic comun -  Partidul Comuniştilor. Un singur pod, totuşi, a fost lăsat nedistrus şi el a asigurat regenerarea din propria cenuşă a AIE, sub chip de CPE. Acest pod s-a numit „procesul de integrare europeană”, simbolizat de Summitul de la Vilnius, la care urma să fie parafat ceea ce a şi fost parafat pe 29 noiembrie 2013. Acum mai puţin contează motivele pentru care podul respectiv nu a fost incendiat: fie din convingere şi interes naţional, fie din interes corporativ sau personal al politicienilor aflaţi la guvernare, inclusiv financiar. Pentru moment, contează efectul: au fost evitate alegerile anticipate, a fost trecută o etapă importantă de europenizare a ţării. 

Investiţiile şi anti-investiţiile opoziţiei

Principala forţă de opoziţie, PCRM, a investit în ceea ce a crezut mai util din perspectiva scopurilor sale politice de provocare a alegerilor anticipate prin discreditarea guvernării în ochii electoratului, chit că şi guvernarea a oferit suficiente motive pentru aceasta. Pe parcursul ultimului an, PCRM a investi mult în instituţionalizarea acestui curent politic al său ba sub forma unui „Congres Civic”, ba a „Revoluţiei de Catifea”,  toate condimentate cu acţiuni de protest gândite să fie permanente şi presante, cu implicarea unui număr mare de oameni. PCRM a investit mult şi exclusiv într-un mesaj mai degrabă distructiv decât constructiv, care, deocamdată, nu a dat efectul scontat de formaţiune. Dar, s-ar putea să-l dea, pentru că mesajul protestatar prinde mai uşor la partea din populaţie, care constituie membrii şi simpatizanţii PCRM. Este adevărat, efectul aşteptat de PCRM se poate realiza nu atât prin propriile acţiuni, cât prin acţiunile greşite sau inacţiunile autorităţilor. Şi de aceea respectiva investiţie a partidului poate fi calificată, în acelaşi timp, şi anti-investiţie.

Datorită acestui comportament, unii politicieni şi analişti au catalogat PCRM drept partid „antisitemic”. Mai prost pentru formaţiune este că, la sfârşitul anului trecut, această apreciere a fost preluată masiv de o parte dintre activiştii locali, care au declarat că părăsesc rândurile partidului şi fracţiunile PCRM din cadrul organelor puterii locale din diferite localităţi şi de diferit nivel.

Investiţiile şi anti-investiţiile PCRM au fost dictate şi ele de orientarea externă a Republicii Moldova. PCRM are nevoie de alegeri anticipate nu atât din interesul său de a reveni la guvernare cât mai repede, ci pentru că alegerile anticipate îl poate apropia de scopul său declarat de integrare a Republicii Moldova în spaţiul euro-asiatic, prin deturnarea cursului european.

Investiţiile şi anti-investiţiile opoziţiei neparlamentare sunt reprezentate în principal de către cele realizate de Partidul Mişcarea Populară Antimafie, Partidul Popular şi Partida Unionistă.

Mişcarea Antimafie a ocupat o nişă pe cât de câştigătoare pentru sine, pe atât de utilă pentru societate, a unui lup sanitar care încearcă să sugrume reprezentanţii şi manifestările puterii care infectează societatea moldovenească de morbul corupţiei, injustiţiei şi a altor vicii nefaste. Este relevant faptul că procesul de curăţare relativă a puterii actuale îşi are începutul în dezvăluirile pe care Mişcarea Antimafie le-a făcut la începutul anului trecut privind muşamalizarea unui omor în cadrul partidei de vânătoare din rezervaţia „Pădurea Domnească”, la care au participat înalţi reprezentanţi ai puterii de stat.  Anti-investiţia Antimafiei constă în faptul că nu-şi lasă poduri de comunicare cu eventualii parteneri care au mai multe şanse să treacă în viitorul Parlament, dacă se va întâmpla să treacă şi ea. După aceeaşi schemă pot fi examinate investiţiile şi anti-investiţiile Partidului Naţional Liberal care este nucleul mişcării unioniste din Moldova, precum şi ale PPRM care este la fel de activ, dar, oricum, ceva mai tolerant şi cooperant în mesaj cu actualele componente ale guvernării.

Mize şi vot geopolitic 


Alegerile parlamentare de la sfârşitul anului curent vor avea mize în mare parte geopolitice. Şi votul alegătorului va fi mai mult ca oricând geopolitic. Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova va avea în calitate de contra-opţiune procesul de integrare euro-asiatică. Vor câştiga forţele care vor fi mai convingătoare în comunicarea cu electoratul. Aşa se aranjează cărţile politice pe moment, chiar dacă primul proiect geopolitic este unul real şi funcţional, aduce şi va aduce beneficii reale, iar cel de al doilea abia urmează să prindă contururi în anii următori. Aceleaşi cărţi politice sugerează că lupta va fi acerbă, fără compromis, „pe viaţă şi pe moarte”, cu implicarea masivă a tuturor actorilor politici interni şi externi interesaţi, care vor aplica tehnologii şi finanţe importante, fără precedent.

Tactica blocurilor electorale

Mizele pentru viitoarele alegeri sunt atât de mari, încât necesită de la promotorii celor două opţiuni concentrarea la maximum a eforturilor, poate, tot fără precedent.

Chiar dacă  prezenta analiză a indicat asupra mai multor investiţii importante făcute până acum de către formaţiunile de la guvernare, toate ele se reduc la beneficiile actuale şi viitoare pe care le poate aduce cursul european de dezvoltare a ţării şi, în particular, la capacitatea de a promova aceste beneficii, dar şi responsabilităţile în societate. Această situaţie nu prea lasă loc pentru alte atuuri. În acest sens partidele de la guvernare au mai multe şanse, sau chiar unica şansă, să poată finaliza proiectele începute în ultimii ani, doar dacă se prezintă în faţa alegătorului în calitate de bloc electoral. Este greu să-ţi închipui astăzi o conlucrare de astfel de nivel între partenerii-rivali de la guvernare, dar tot ei, fiecare cu interesele şi ambiţiile sale, au fost cei care au demonstrat capacitatea de „schimbare la faţă” la mijlocul anului trecut. În caz contrar, micile şi marile rivalităţi dintre ei vor provoca inevitabil deranjuri cauzei comune. Nucleul unui astfel de bloc ar putea fi PLDM, dar tot PLDM îi aparţine şi responsabilitatea pentru bunele relaţii cu PDM şi PLR şi buna funcţionare a mecanismului comun.

Mai mult, ar putea fi nevoie şi de al doilea eşalon-bloc electoral de partide pro-europene, de crearea căruia ar trebui să se îngrijească şi partidele guvernării de astăzi sau, cel puţin, să nu încurce. Nucleul eventual al acestui bloc ar putea fi PL, dacă va avea capacitatea de a reconsidera principiile şi formele de comunicare cu partenerii.

Necesitatea aceasta vine şi din declaraţiile recente ale liderului PLDM Vlad Filat că în noul Parlament PCRM nu se va regăsi, din considerentele invocate de Domnia sa. Ceea ce se întâmplă ultimul timp în organizaţiile teritoriale ale PCRM, dar şi mai înainte la nivel central, în fracţiunea parlamentară a PCRM, denotă că anumite procese, fireşti şi/sau forţate, de diminuare a ponderii acestui partid în societate, au loc. Şi dacă PCRM nu va fi în Parlament sau va fi reprezentat mult mai puţin, atunci cine va fi? Merită să se chibzuiască. De această dată, când miza geopolitică este atât de mare, prezintă interes nu doar cine şi cu câte voturi va intra în viitorul legislativ, dar şi configuraţia generală a acestuia. 

Acelaşi scenariu din aceleaşi considerente, cu aceleaşi mize, este valabil şi pentru promotorii opţiunii pro-estice. Atâta doar că actorii politici pe această parte a eşichierului politic nu au demonstrat  încă semne de modificare a comportamentului politic în direcţia unei mai bune cooperări pentru atingerea scopurilor comune.

Un banc la temă.  La nuntă, un oaspete îşi rosteşte toastul adresat  tinerilor însurăţei: Vă doresc să aveţi casă de piatră, să vă împăcaţi ca pâinea cu sarea, să vă respectaţi părinţii, să aveţi toate bogăţiile lumii… Dar nu cred…

Valeriu Vasilică, IPN