 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Atașamentul Uniunii Europene pentru pragmatism devine o constantă tot mai accentuată în relația sa cu vecinătatea estică. Este însă greșit și riscant să compari pragmatismul îmbrățișat tot mai strâns de UE cu „realpolitik-ul” altor actori mari din regiune. Doar cineva slab inițiat poate nega faptul că profunzimea politicii externe, care implică și vecinătatea estică (Parteneriatul Estic), depinde de voința politică a celor încă 28 state membre. Din acest considerent, înclinația spre pragmatism derivă din raționalizarea integrării europene în interiorul UE și respectiv în exteriorul acesteia. Pe plan extern sunt preferate mai mult acțiunile cu rezultate concrete decât ofertele politice deocamdată irealizabile și rupte de realitate, precum perspectiva aderării la UE. Această abordare permite o reconectare mai sinceră a opiniei publice cu politicile europene, fără de care sustenabilitatea proiectului european este imposibilă. Totodată, tendința spre pragmatism reiese dintr-un soi de precauție față de setarea unor obiective exagerate, care nu servesc necesităților imediate ale cetățenilor sau sunt totalmente irelevante pentru buna funcționare a entităților statale la frontiera sa estică.
Romantismul geopolitic inițial al UE față de Parteneriatul Estic a împiedicat-o să prevină în mod eficient convertirea regiunii într-un “cerc de foc”. Numeroasele crize din țările Parteneriatului Estic, emergente în anii 2009-2012, dar declanșate în perioada 2013-2015, de guvernele corupte cvasi-proeuropene, reziliența slabă a construcțiilor statale și imixtiunea factorului rusesc, au reprezentat o lecție utilă, deși dureroasă, pentru UE. Aceasta explică parțial de ce oficialii europeni au început să pună un accent mai mare pe fapte concrete decât pe declarații. Mai nou, UE încearcă să promoveze reformele reale, denunțându-le pe cele “de hârtie”. Or, superficialitatea sau caracterul temporar al reformelor, contrar spiritului reformelor cerute de Acordurile de Asociere semnate de UE, poate deveni catalizatorul următorului val de crize în cel puțin jumătate din țările Parteneriatului Estic. Asemenea scenariu se va solda cu șocuri geopolitice profunde, care vor discredita integrarea europeană în vecinătatea estică. Aceasta va impacta grav tentativele UE de a europeniza regiunea.
Propagarea “stabilitocrației" în Parteneriatul Estic, care favorizează elitele corupte și înstrăinează cetățenii de vectorul european, este una din principalele provocări pentru UE. Transformarea calitativă a realităților locale este ceea ce trebuie să ghideze interesele europene. Dar pentru aceasta, UE trebuie să trateze cu obiectivitate și să oficializeze critica justificată față de forțele politice aflate la guvernare. O asemenea abordare va ridica sprijinul public în favoarea integrării europene, dar și va stimula o competiție politică autentică între forțele care pretind că sunt proeuropene. În paralel, aceasta va diminua influența propagandei rusești, dedicată atribuirii unui rol destructiv factorului european în regiune.
Dezvoltare și/sau integrare europeană?
Penetrarea vecinătății estice de către UE a generat incomodități pentru guvernele și clasa politică post-sovietică din regiune, în particular pentru Rusia. Acest disconfort a fost produs de exportul valorilor europene (statul de drept, buna guvernare și drepturile omului), promovate de UE prin Parteneriatul Estic și setul de acorduri bilaterale. Odată funcționale, aceste principii europene pot periclita orice regim politic, alimentat din corupție politică, viciere a banilor publici și subminare a instituțiilor.
Dacă contribuția UE pentru proximitatea sa estică s-ar fi rezumat doar la exportul de stabilitate și oportunități economice, atunci nici Rusia și nici guvernele naționale non-reformiste, nu ar fi inițiat campanii deschise, ascunse sau hibride pentru a boicota, paraliza sau suprima integrarea europeană. Cu alte cuvinte, transpunerea cadrului normativ european în țările din Est, prin care principiile și valorile europene devin mai accesibile, constituie principala componentă care distinge integrarea europeană de eforturile clasice ale promotorilor dezvoltării internaționale. Prin naționalizarea valorilor europene poate fi realizată democratizarea graduală, dar și continuă a regiunii, extrem de nelineară până acum. Deseori acceleratorii proceselor democratice din țările Parteneriatului Estic lipsesc, sunt fragili sau chiar artificiali, pentru că reprezintă extensiunea regimurilor politice non-reformiste.
Integrarea europeană are implicații mai profunde în transformarea aprofundată a țărilor din Parteneriatul Estic decât ar avea niște proiecte de dezvoltare internațională. Totodată, integrarea europeană este mai dificil de implementat pentru că necesită voință politică, instituții funcționale și opinie publică exigentă. Cele din urmă depind la rândul lor de calitatea democrației din interiorul partidelor politice, forța și integritatea societății civile, neutralitatea politică a mass-media și loialitatea acesteia față de agenda publică, dar și de mobilitatea spiritului civic în societate. Tot mai des, UE este nevoită să opereze în vecinătatea sa estică în lipsa acestor ingrediente indispensabile pentru formatarea unei democrații liberale. De aceea, nu există nicio garanție că schimbările care se produc în regiune sunt ireversibile.
Moldova și europenizarea pe hârtie
Prin intermediul Acordului de Asociere, Moldova face parte din grupul țărilor cu cele mai avansate relații cu UE din vecinătatea estică. Acest cadru oferă practic toate instrumentele necesare pentru ca țara să se integreze în piața europeană și să se alinieze la deciziile politice adoptate de țările UE.
Totodată, este adevărat că angajamentele asumate de Moldova depășesc nu doar capacitățile reale de moment ale țării, dar și deschiderea elitei politice pentru a absoarbe și digera până la capăt reformele necesare.
Chiar și apelând la condiționalități, realizarea reformelor nu poate fi facilitată dacă există un vid de voință politică. Fără cea din urmă, europenizarea țării rămâne doar pe hârtie, iar schimbările nu pot fi nici durabile și nici profunde.
Antrenarea guvernărilor într-un cerc virtuos al reformelor presupune o libertate și un sistem de „limitări și echilibre” în funcționarea instituțiilor, dar cel mai mult o previzibilitate a proceselor democratice.
Schimbarea legislației electorale în vara lui 2017, contrar consensului politic și public comun, a demonstrat că democrația nu este deloc previzibilă, ci mai degrabă dirijabilă. În condițiile unei asemenea democrații, orice reformă introdusă pe agendă are un impact limitat, dar și proporțional interesului forțelor politice aflate la guvernare.
Dependența guvernării de asistența financiară europeană reprezintă practic unica pârghie prin care mai pot fi impulsionate reformele. Dar pentru a se deosebi de proiectele de dezvoltare internațională, Bruxelles-ul este obligat să lege condiționalitățile de finanțare de îndeplinirea valorilor europene – statul de drept, buna guvernare și drepturile omului. În conformitate cu această logică, UE ar trebui cel puțin să amâne alocarea primei tranșe din asistența macro-financiară de 100 milioane EUR. Altfel, UE va transmite un mesaj greșit guvernării, încurajând-o să mimeze în continuare reformele și să avarieze valorile europene. Mai mult ca atât, UE va pierde oportunitatea de a-și consolida imaginea în ochii opiniei publice, care nefiind în stare să penalizeze guvernarea se așteaptă la măsuri comparabile cu penalizarea din partea UE și altor parteneri externi.
În loc de concluzie…
Pentru că valorile europene sunt percepute ca amenințare de către forțele politice corupte din țările Parteneriatului Estic și sunt principalele ținte ale propagandei rusești, UE este obligată să-și dubleze eforturile pentru a le proteja și promova.
UE trebuie să reiasă din angajamentele Acordului de Asociere și să se focuseze pe implementarea lui integrală, prin transpunerea valorilor europene și nu doar a legislației specializate. Înrădăcinarea și eficacitatea reformelor depinde de viabilitatea instituțiilor independente, lucru imposibil, dacă factorul politic neglijează sau subminează buna guvernare și alte principii europene.
Calitatea integrării europene, ca și democratizarea continuă a regiunii, depinde foarte mult de atenția acordată modului cum este respectat statul de drept sau drepturile omului. Ignorarea acestor aspecte poate descalifica procesul de integrare europeană, transformându-l într-o intervenție ordinară, și cu impact limitat, dedicată dezvoltării țărilor în tranziție.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
