Misiunea FMI a discutat cu Vasile Tarlev evoluţiile economice recente
Familiarizarea cu evoluţiile economice recente şi aprecierea performanţelor în cadrul programului susţinut prin mecanismul de finanţare pentru creştere economică, conform situaţiei din decembrie 2006, precum şi prognozele macroeconomice pentru anul 2007 constituie scopul vizitei la Chişinău a unei misiuni a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Vasile Tarlev, şeful misiunii, Thomas Richardson, şef al Departamentul European FMI.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Thomas Richardson a declarat că vizita misiunii este una de lucru cu scopul evaluării programului susţinut prin mecanismul de finanţare pentru creştere economică. În baza acestor evaluări vor fi stabilite subiectele care urmează a fi discutate în cadrul misiunii oficiale următoare a FMI în Moldova.
Părţile au apreciat pozitiv nivelul înalt de colaborare şi încredere reciprocă, stabilit în vederea atingerii obiectivelor propuse. „Suntem mulţumiţi de colaborarea fructuoasă dintre Guvern şi FMI, precum şi de rezultatele obţinute de conducerea Moldovei pe parcursul anului 2006 în depăşirea problemelor economice, legate de şocurile externe”, a menţionat Tomas Richardson.
Prim-ministrul a declarat că Guvernul este disponibil să pună la dispoziţia misiunii informaţia necesară privind evoluţiile din cadrul mediului macroeconomic, precum şi să consulte în continuare opinia FMI în vederea identificării unor acţiuni adecvate în implementarea politicilor monetară şi fiscală.
Misiunea FMI se va afla la Chişinău în perioada 21-28 februarie.