Mișcarea Profesioniștilor „Speranța” cere anularea înregistrării ambilor candidați la alegeri

Mișcarea Profesioniștilor „Speranța” depune la CEC o sesizare privind anularea înregistrării ambilor candidați, Maia Sandu şi Igor Dodon, la alegerile prezidenţiale. Membrii Mişcării susţin că deţin probe că nu toate materialele electorale sunt declarate de către candidați.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, președintele Mișcării, Andrei Donică, a menţionat că sesizarea vine „în legătură cu descoperirea nedeclarării şi depăşirea cheltuielilor concurenţilor electorali peste plafonul mijloacelor din Fondul electoral, manifestate prin neindicarea datei tipăririi, denumirea tipografiei”. În acelaşi timp, au fost şi alte încălcări grave, spune Andrei Donică. El a menționat încălcarea prevederii din Codul Electoral care interzice utilizarea în scop de publicitate electorală a imaginii persoanelor oficiale străine.

„Azi e ultima zi când se poate de mai spus un cuvânt şi noi am ţinut numaidecât să spunem şi noi cuvântul nostru, al Mişcăriii social-politice, unica mişcare care are dreptul, conform legii, să lupte cu toate partidele politice. Pentru noi toate sunt la fel. Monitorizând, pe parcursul campanie electorale, toţi candidaţii, partidele, cum au efectuat această campanie, am ajuns la o concluzie clară: toţi sunt la fel”, a spus acesta.

Președintele Mișcării Profesioniștilor „Speranța” spune că sunt sute de mii de cetăţeni care deja nu mai cred în nimeni, în niciun partid. Pentru aceştia a venit cu un mesaj: „Nu aveți ce pierde, aceste alegeri nu o să rezolve nimic, deoarece ceea ce vă promit nu ţin de atribuţiile de preşedinte al ţării”.

Andrei Donică susţine că poate demonstra real, nu prin vorbe, că aceşti doi candidaţi sunt egali, „niciunul nu este mai bun sau mai rău”. Despre Igor Dodon spune că denaturează numărul exemplarelor materialelor electorale publicitare tipărite, iar cât priveşte pliantele şi ziarele Maiei Sandu, nu este nicăieri stipulat numărul exemplarelor tipărite, tipografia sau factura pentru acestea. „Pentru noi ei toţi sunt răi pentru că, de ani de zile, nu s-a făcut nimic pentru ţara asta şi numai în campanie electorală îşi amintesc de pensionari şi invalizi. Credeţi-mă, după alegeri o să uite”, a spus Donică, care a criticat și modul în care concurenții și-au făcut campanie. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.